De ce este important ca părinții să se concentreze şi pe propria bunăstare
Deși trăim într-o societate aflată în permanentă mișcare, afectată mai mult ca niciodată de “nu am timp”, studiile arată că părinții nu și-au luat rolul atât de serios ca în ultimii ani.
“În medie, părinții de azi petrec mai mult timp cu copiii lor decât părinții sau bunicii noștri. Ei sunt mai conștienți de amprenta lăsată de generațiile anterioare și fac eforturi să creeze un mediu de siguranță, preocupându-se de sănătatea emoțională a copilului în aceeași măsură ca de cea fizică. Dezvoltarea parentingului prin cărțile și cursurile care au explodat în ultimii ani și pe piața din România reușesc să ofere părinților o bază de cunoaștere și sfaturi psihologice utile pentru o educație pozitivă și echilibrată a copiilor.
Întrebarea pe care tot mai mulţi colegi de breaslă ne-o punem este dacă această atenţie concentrată asupra copilului este într-adevăr cheia unei fericite relaţii relații copil-părinte, iar studiile internaţionale arată total contrariul”, afirmă psihoterapeutul Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.
“Cum să-mi fac copilul fericit” este un gând care preocupă toți părinții, dar cât timp își dedică ei pentru propria stare de bine?
În opinia psihologului Angela Nuţu, de cele mai multe ori părinții se simt egoiști atunci când se concentrează asupra lor, dar cercetările arată că exact acest lucru ar putea aduce schimbări favorabile în viața copiilor; şi asta pentru că starea de bine a copiilor este strâns legată de bunăstarea părinților.
Mai mult decât atât, un studiu realizat de specialiști în Finlanda a arătat cum bunăstarea psihică a unui părinte și iubirea de sine afectează în mod direct dezvoltarea copilului. Acest studiu face parte dintr-un amplu studiu finlandez numit “Pași către dezvoltarea sănătoasă și bunăstarea copiilor (STEPS)”.
Grupul de studiu a inclus 120 de familii. Anxietatea socială și depresia socială a mamei și tatălui au fost evaluate în timpul sarcinii și la 18 luni după nașterea copilului. Interacțiunea triadică dintre mama, tata și copil a fost studiată într-un cadru de joc la Lausanne. Rezultatele au arătat că simptomele materne de depresie în timpul sarcinii si anxietatea socială au influențat în mod direct interacțiunea între membrii familiei și dezvoltarea psihică echilibrată a copilului. Eficacitatea tatălui în realizarea sarcinilor paterne a fost și ea asociată cu starea de bine a mamei.
Constatările sugerează că bunăstarea psihică maternă și eficacitatea paternă în sprijinul emoțional sunt componente importante ale interacțiunii cu copilul.
“Pentru orice părinte, scopul prioritar este să insufle valori bune, să fie un model pozitiv și să exercite o atitudine parentală conștientă. Cheia este încrederea de sine și sentimentul de apartenență, senzația de siguranță, sprijin și iubire necondiționată în cadrul familiei care conturează un model în care părinții funcționează sănătos pentru a oferi bunăstarea copilului. Acești factori stimulează în final creșterea psihologică și biologică a copilului”, conchide psihoterapeutul Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.
Relaţia părinte – copil. Ierarhie sau parteneriat?
Miruna Pătraşcu, fondatoarea şcolii de parenting Parentime, propune ca relaţia dintre noi şi copii să fie una bazată pe respect reciproc. Asta nu înseamnă o inversare de roluri în care copilul este pus pe postura de autoritate şi părintele răspunde fără respect pentru sine tuturor nevoilor copilului.
Înseamnă o relaţie în care părintele îşi asumă responsabilităţile de părinte şi nu lasă decizii prea complicate pe umerii copiilor, dar îi lasă libertatea de alegere în cazul în care a ajuns la nivelul de dezvoltare necesar. Totul se face mult mai uşor dacă reuşim să ne tratăm copilul ca şi când nu ne-ar fi inferior.
Aşa că dacă vrem o relaţie frumoasă cu copiii noştri cinstit ar fi să mărturisim de la început că, o vreme cel puţin, viaţa o să ne fie mai grea decât a părinţilor care îi tratează cu autoritate şi superioritate. Pentru că trebuie să le facem cu adevărat loc în viaţa noastră cu drepturi egale.
Poate fi complicat, de exemplu, atunci când simţim presiunea oamenilor din jur judecându-ne că nu îi spunem copilului nostru să răspundă la întrebare, atunci când noi îi dăm libertatea de a-şi alege interacţiunile.
Tips & tricks
Ce putem face, noi, ca părinţi în relaţia cu copiii noştri?
• Să pornim din prima zi încercând să ne raportam la el cu bunătatea, înţelegerea, empatia şi respectul cu care ne tratăm prietenii;
• Ascultarea grijilor, supărărilor, bucuriilor şi preocupărilor lor sunt pentru ei la fel de importante şi valabile, cât sunt ale noastre pentru noi. Nu povestesc ca adulţii, dar nevoia lor de ascultare şi înţelegere este la fel;
• Să le dăm timp de la noi – dacă ne uităm cu grijă în jur, relaţiile noastre bune sunt cele care primesc timpul şi atenţia noastră. Toată lumea ajunge acasă după o zi întreagă de munca în care cei din jurul nostru au vrut lucruri de la noi şi ne aşteptăm ca micuţii noştri să ne înţeleagă. În loc să încercăm să îi cunoaştem, îi “alergăm” la lecţii, culcare şi activităţi extracurriculare;
• Să ne jucăm cu ei – în jocul lor, în ritmul lor (chiar dacă asta înseamnă să ne luptăm cu monştri sau să îmbrăcăm păpuşi toată ziua);
• Să nu ne lăsăm nevoile încălcate pentru ca apoi să le reproşăm că este din cauza lor;
• Să ne rezolvăm conflictele luându-ne şi pe noi şi pe ei în considerare.