„Despre Frumos” – o nouă serie de conferințe cu Horia Roman Patapievici

Reîncep conferințele organizate sub conceptul Întâlnirile ERUDIO și susținute de filosoful și scriitorul Horia Roman Patapievici, alături de partenerii CBRE și BISM.
În seria precedentă a Întâlnirilor Erudio, am avut ca teme de discuție Încrederea, Colaborarea, Adevărul, Etica și Cunoașterea, câteva dintre temele de reflecție și construcție a caracterului unui lider. Dar pentru că o viață bine trăită este, deopotrivă, și Bună și Frumoasă, din toamna lui 2022 vom deschide un nou capitol de reflecție necesar în autocreația noastră ca lideri și a lumii în care trăim: Ce este Frumosul sau, mai simplu, Despre Frumos.
Prima conferință va avea loc pe 20 octombrie și ne va introduce în filosofia occidentală a Renașterii italiene care a dat Marele stil în pictură – ”Cum s-a născut marele stil în pictura occidentală. Problema filosofică a perspectiei geometrice.” În concepția filosofului Horia Roman Patapievici, inovațiile pe care le-a adus Renașterea în modul de a reprezenta omul, obiectele și lumea, sunt legate de două probleme teologice importante: cea a corpului omenesc ca problemă hristologică și cea a locului în care se întâlnesc, în lumea fizică, lumea divintății și cea a omului.
A doua conferință va avea loc pe 3 noiembrie când vom pătrunde în înțelesul filosofic al unui program românesc, unic în lume, Mânăstirile pictate din nordul Moldovei – ”Programul iconografic al Mânăstirilor pictate din nordul Moldovei (secolul al XVI-lea)”. Pornind de la teza lui Sorin Dumitrescu privind existena unui program iconografic unitar și conștient al picturii exterioare a mânăstirilor din Moldova secolului al XVI-lea, filosofului Horia Roman Patapievici va susține că fiecare biserică în întregul ei reprezintă o imagine în splendoare nu doar a lumii, ci și a istoriei ei escatologice.
Ambele conferințe vor avea loc la sediul CBRE, Calea Floreasca 165, etajul 15, București, de la ora 16:00.
Taxa de participare per conferință este de 120 EURO + TVA/persoană. Se acordă reduceri de 5% pentru 2 conferințe, 10% pentru 3 sau mai multe conferințe.
Mai multe detalii despre conferințe pe site-ul oficial.