Din nou Ceaikovski la Sala Radio
Ceaikovski a dedicat, iniţial, concertul unui mare pianist al vremii, Nikolai Rubinstein, care a tratat, însă, lucrarea cu un mare dispreţ, ceea ce l-a determinat pe compozitor să îşi schimbe dedicaţia, către pianistul şi dirijorul german Hans von Bulow.
Se pare, însă, că şi acesta a ezitat să o interpreteze în faţa publicului german, mai puţin deschis către nou, şi a ales ca destinaţie a premierei absolute… Boston, în cadrul unui turneu mai amplu întreprins în Statele Unite. Chiar şi aici, concertul a fost primit cu reticenţă, dar, treptat, întreaga lume a primit şi apreciat lucrarea marelui compozitor rus, unul dintre marii promotori ai concertului devenind chiar Nikolai Rubinstein!
Compoziţia va fi interpretată de Orchestra Naţională Radio şi de pianista Dana Borșan, sub bagheta dirijorului Martin Panteleev.
În cea de-a doua parte a serii, va fi interpretată o altă lucrare cunoscută: Simfonia a II-a, semnată de Brahms, compusă în vara anului 1877 în zona rurală a Germaniei. Lucrarea, adesea comparată cu “Pastorala” beethoveniană, a fost creată în doar câteva luni, lucru remarcabil dat fiind ca prima sa simfonie fusese concepută în 15 ani! Premiera a avut loc la Filarmonica din Viena în decembrie 1877, sub bagheta dirijorului Hans Richter.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, puteți accesa site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.