Donatorii ingenioşi salvează fabrici de la faliment

Monica Bârlădeanu stă singură la o masă în sala de bingo din Câmpulung. Este îmbrăcată într-un costum bej, cu mâneci scurte, iar părul şaten îl poartă coafat după moda anilor ’90. Sala de bingo are tavanul scund şi este zugrăvită în tonuri vişinii, iar pe panoul din faţa meselor scrie cu majuscule SUPER LINIE 2 000 LEI, SUPERBINGO 20 000 LEI, BILĂ MAXIMĂ. Pe măsură ce se anunţă numerele, Monica şi le notează grăbită pe bilet cu un pix galben de plastic. Este atât de preocupătă de cifre, încât nu observă bărbatul în costum negru şi cămaşă albă care se apropie de masa ei.

– Bonjour!, îi spune el. Mă pot aşeza?

– Sigur că da, răspunde Monica, în timp ce eliberează scaunul ocupat până atunci de geantă.

Imediat apare fata care strânge biletele, însă o nesincronizare din sală îl determină pe regizorul Tudor Giurgiu să-şi scoată iritat căştile de pe urechi şi să strige: „Stop! Nu e bine. E aproape bine…“

Scena face parte din filmul „Despre oameni şi melci“, iar sala de bingo, deşi reală, nu este în Câmpulung, ci la Târgovişte. Monica interpretează rolul unei doamne de provincie, amanta protagonistului principal (jucat de Andi Vasluianu), iar bărbatul în costum negru este un investitor francez. Scenariul filmului, al cărui titlu nu se ştie dacă va rămâne aşa, este ţesut în jurul falimentului uzinei Aro din Câmpulung. Dar nu cel real din anul 2006, ci cel imaginat de scenaristul Ionuţ Teianu, undeva la începutul anilor ’90.

Totul a pornit de la o ştire din ziar de acum nouă ani, în care un şef de sindicat de la Aro Câmpulung a explicat într-un interviu cum toţi muncitorii ar putea să doneze spermă contra cost, la o clinică particulară din Bucureşti. Cu banii câştigaţi din donaţii ar fi urmat să achite datoriile fabricii şi să salveze uzina de la faliment.

Filmul începe cu această idee, dar în realitatea situaţia a rămas numai la stadiul de declaraţie senzaţională preluată de presă şi, după cum ştim, nu a salvat uzina. O altă idee trăznită pe care a avut-o atunci sindicalistul a fost să îi scrie sultanului din Brunei şi să-i ceară ajutorul. Nici asta nu a făcut, dar întâmplarea este şi ea amintită în film. Restul evenimentelor pe care le vom putea vedea, cel mai probabil, vara viitoare la TIFF, sunt rodul imaginaţiei scenaristului şi a echipei de filmare.

„Este o poveste cu un sâmbure foarte românesc,“ spune Giurgiu, care poartă la filmări pantaloni safari şi un tricou pe care scrie “I run festivals”. „Mai întâi savurăm dezastrul, râdem de el, apoi alegem o soluţie neobişnuită care generează conflicte de situaţie, de familie.“ Regizorul ar vrea să aducă publicul în cinematografe şi spune că filmul românesc (n.r. – din noul val) a fost prea încrâncenat până acum, iar accetul s-a pus mai mult pe formă. Giurgiu a reluat rolul de regizor după aproape şase ani, câţi au trecut de la filmul Legături Bolnăvicioase, şi spune că şi-a recuperat foarte uşor pofta să filmeze. La filmări este politicos cu toată lume şi nu tutuieşte figuranţii. I-ar plăcea să schimbe puţin percepţia că filmul românesc nu mai are succes la public. Deşi nu o spune, lui Giurgiu i-ar plăcea să fie regizorul român care spune poveşti interesante, de la care lumea pleacă de la cinema cu o senzaţie de bine.

Donatorul şef al filmului este Andi Vasluianu, sindicalistul cu idei năstruşnice. Să recunoaştem că este un om cu probleme grave, care din spirit de conservare şi altruism vrea să salveze motorul economic al oraşului şi e pregătit să facă multe. Este căsătorit, are o amantă, iar în acest triunghi intervine şi un tânăr investitor venit tocmai din Franţa provincială ca să investească într-o fabrică de conserve cu melci.

Dorel Vişan, care joacă rolul directorul Aro Câmpulung, a avut ideea să transforme fabrica Aro într-una de conserve, pe care să o finanţeze doi investitori francezi. Şi cum Monica este foarte frumoasă, investitorul se îndrăgosteşte de ea, iar lucrurile se complică.

Fotografii realizate de Adi Marineci