Două concerte de nai, pe scena Sălii Radio
Naistul Cornel Pană și Orchestra de Cameră Radio vor interpreta Concertul în fa major pentru flaut/nai şi orchestră – Händel şi Concertul în sol major pentru flaut/nai şi orchestră – Vivaldi.
Citește și Peter Feranec, de la Teatrul Mikhailovsky, din Sankt Petersburg, la Sala Radio
Evenimentul se derulează sub bagheta lui Cristian Brâncuşi, membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio şi dirijor principal al acesteia. Din 1990, artistul a prezentat alături de ansamblu sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţie contemporană.
În programul serii veţi asculta de asemenea şi Simfonia nr. 1 a lui Haydn şi Misa Sancti Amandi, o liturghie festivă, creaţie a fratelui său, Johann Michael Haydn, interpretată în prima audiţie în România, cu participarea Corului Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia.
Citește și Martie vine cu acces liber la recitaluri Mozart și Beethoven
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio puteți accesa site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.