File de istorie – 15 februarie

Ziua internațională a copilului cu cancer este marcată în fiecare an la 15 februarie. Lansată în anul 2002, această zi internațională promovează o campanie de colaborare la nivel mondial pentru sensibilizarea în ceea ce privește cancerul la copii și pentru exprimarea sprijinului pentru copiii și adolescenții cu cancer și pentru familiile acestora. Această zi atrage atenția asupra nevoii de acces mai echitabil și îmbunătățit la tratament și îngrijire pentru copiii cu cancer de pretutindeni.

Această zi a fost inițiată de Childhood Cancer International (numită anterior Confederația Internațională a Organizațiilor Părinților cu Copii Bolnavi de Cancer — ICCCPO), o rețea de 178 de organizații la nivel local și național ale părinților din 90 de țări de pe cinci continente. Ziua internațională a copilului cu cancer are la bază credința că fiecare copil cu cancer merită cea mai bună îngrijire medicală și psihosocială posibilă, indiferent de țara de origine, rasă, statut financiar sau clasă socială. De asemenea, pornește de la premisa că decesele în cazul copiilor cu cancer pot fi evitate dacă se pune un diagnostic exact și în timp util, dacă există acces la un tratament și o îngrijire adecvate și accesibile, la medicamente esențiale de bună calitate. Există 12 tipuri de cancer care se dezvoltă în perioada copilăriei, leucemia și cancerul în zona creierului fiind considerate cele mai frecvente la copii.

Marcarea anuală a acestei zile a antrenat alăturarea unor rețele globale și a unor instituții de seamă, între care SIOP (International Society of Pediatric Oncology), SIOP Europe (European Society of Pediatric Oncologists), UICC (Union for International Cancer Control), IARC (International Agency for Research on Cancer). Anul acesta, instituțiilor enumerate li se alătură și organizații precum ICPCN (International Childrens Palliative Care Network ) și CLAN (Caring and Living Among Neighbours).

Melchisedec Ștefănescu (Mihail, pe nume de mirean, n. 15februarie 1823, Gârcina, județul Neamț — d. 16 mai1892, Roman, Neamț) a fost un episcop și istoric român, politician, membru titular (1870) al Academiei Române.

Cel ce va rămâne cunoscut cu numele de cleric Melchisedec Ștefănescu se naște la 15 februarie 1823, în familia lui Petru și Ana Ștefănescu, purtând numele de botez Mihail Ștefănescu. Tatăl și bunicul au fost preoți în satul Gârcina, iar mama era fiica preotului Ion Focșa din Negrești. La 7 ani merge la școala din sat, iar la 9 ani este dus în târgul Piatra Neamț și dat la școala de la Biserica Sf. Ion. ,,Părinții văzând în Mihail deșteptăciune și dor de învățătură…și laude aduse de învățătorii lui de până atunci, s-au decis a-l da la o școală mai înaltă"[1]. Studiază, astfel, la Seminarul de la Socola (1834 – 1841 și 1842/43), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848 – 1851), unde a obținut titlul de "magistru în teologie și litere". Învățător în Șerbești – Neamț (1841-1842), profesor suplinitor la Seminarul de la Socola (1843-1848) din nou profesor la același Seminar (1851 – 1856). Profesor și director la Seminarul din Huși (1856- 1861); călugărit cu numele Melchisedec (1843), hirotonit ierodiacon (1844) la Socola, apoi ieronionah în Lavra Pecerska din Kiev (1851), protosinghel (1952) și arhimandrit (1853). Locțiitor de episcop la Huși (1861 – 1864), fiind hirotonit arhiereu cu titlul "Tripoleos" în 1862, locțiitor (1864), apoi episcop eparhiot – numit prin decret semnat de Al.I. Cuza – al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reședința în Ismail (1865 – 1879); la 22 febr. 1879 ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte.

Însuflețit patriot, a luptat pentru unirea Principatelor, fiind ales membru în Divanul Ad-Hoc (1857), a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza și Războiul de Independență, a fost ministru al Cultelor (1860), membru de drept în Senatul României și i se încredințează o misiune politică în Rusia (1868). Precursor al ecumenismului, a fost delegat de Sf. Sinod la Conferința vechilor catolici de la Bonn (1875). Ca membru al Sf. Sinod, a prezentat o serie de memorii pentru prosperarea vieții bisericești, ameliorarea stării materiale a clerului, dar mai ales în legătură cu recunoașterea autocefaliei. A trimis tineri la studii în Rusia (Gavriil Musicescu, Silvestru Bălănești, Constantin Nazarie ș.a.). Prin testament, creează o fundație din care să se acorde burse de studii la Academia duhovnicească din Kiev; biblioteca și colecția sa numismatică le-a dăruit Academiei Române.

Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași – d. 17 decembrie 1912, București) a fost un matematician, astronom șipedagog român de origine armenească, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române. A învățat la Dorohoi, Iași, apoi, în septembrie 1862 a intrat ca bursier la Colegiul Sfântul Sava din București, unde a petrecut cinci ani din șapte ca intern.

Ca profesor, Spiru Haret a predat la Universitatea din București, la Facultatea de științe, secția fizico-matematici, mecanica rațională , din 1878 până în 1910. La Școala de poduri și șosele Haret a fost numit profesor la anul preparator , predând trigonometria, geometria analitică, geometria elementară plană și în spațiu și geometria descriptivă, până în 1885. Din 1885 și până în 1910 Haret nu a mai predat la Școala de poduri și șosele decâtgeometria analitică.

Haret a predat, de asemenea, mecanica rațională la Școala de ofițeri de artilerie și geniu, din 1881 (data înființării secției de artilerie și geniu) până în 1890.

Profesează până în 1910, când se pensionează, ba chiar și după aceea, până la moarte, ținând prelegeri de popularizare la Universitatea populară. În 1910 publică Mecanica socială, la Paris și București, utilizând pentru prima oară, matematica în explicarea și înțelegerea fenomenelor sociale.

Din 1879 se face cunoscut drept „om al școlii”, urmând o viață de inspector și de om politic, lucrând în favoarea școlii și a educației. El a fost poate cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea.