Frumuseţe şi sănătate la puterea Revicare
„Prin Revicare, am creat un brand care are la bază un concept bazat pe vindecare, frumuseţe şi o stare de bine. Muncim la proiectul Revicare de peste 5 ani – idee, implementare, cercetare, producţie, prototipuri, autorizări, speranţe, investiţii…”, povesteşte Rohit Ahuja, Managing Partner Revicare.
„Brandul combină tot ce este mai bun din natură cu tot ce este mai bun din ştiinţă. În prezent, avem în portofoliu 50 de produse ( săpunuri, săruri de baie, măşti, creme de corp, suplimente nutritive, linie de bărbaţi), însă până la finalul anului, numărul acestora va ajunge la peste 110”, adaugă Ahuja.
De altfel, extinderea şi investiţia în cercetarea destinată noilor linii Revicare va mobiliza încă două milioane de euro din bugetul companiei Revital Global Services.
Revicare este un brand care intenţionează să crească sănătos, însă rapid: sunt în negocieri cu Turcia, Grecia şi Insulele Canare pentru deschiderea de noi locaţii, iar în România se vrea ca în perioada imediat următoare să inaugureze magazine în Braşov, Cluj, Iaşi şi Timişoara.
Revicare îşi propune să le ofere oamenilor produse delicate, eficiente şi sigure pentru utilizarea pe termen lung. Ingredientele utilizate sunt naturale şi provin din ţări precum India, China, Maroc, Turcia, Grecia sau România. „Căutăm în permanenţă noi proprietăţi şi noi formule pentru a ne extinde tot mai mult gama. Parte din misiunea noastră este să creăm câte un produs pentru fiecare nevoie de frumuseţe sau sănătate”, adaugă Rohit Ahuja.
Gama de produse a Revicare include produse cosmetice pentru corp şi faţă – spray-uri, măşti, creme, săruri de baie cu proprietăţi de relaxare, dar şi terapeutice, precum şi săpunuri cu arome delicioase de ciocolată, cafea, lavandă sau scorţişoară. Acestora li se adaugă o linie de suplimente naturale pentru slăbire, imunitate, metabolism, digestie, detoxifiere şi o linie de produse pentru bărbaţi destinate îngrijirii personale şi potenţei.