J’ai Bistrot, gura de aer din mijlocul aglomerației
Pe lângă barul din interior, care are un spaţiu pentru fumători şi unul pentru nefumători (la subsol), atracţia J’ai Bistrot este grădina de vară: mare, verde şi răcoroasă, cu viţă-de-vie şi hamace prinse de pomi.
Citește și Un pic de Paris în România
Dar cea care face diferenţa dintre J’ai Bistrot şi alte locuri de ieşit este atmosfera, dată de muzica bună, de servicii şi de oamenii care se simt la J’ai Bistrot mai bine ca acasă!
J’ai Bistrot este, în acelaşi timp, un spaţiu cultural: muzica live, proiecţiile de filme în aer liber şi piesele de teatru pentru copii de duminică dimineaţa sunt doar câteva dintre surprizele care se organizează pe terasă.
Citește și Nu e un muzeu, e Bicicleta!
Dacă totuşi nu vă permiteţi să veniţi fără laptop, J’ai Bistrot este locul perfect în care să vă improvizaţi biroul din afara biroului: lângă fiecare masă există mai multe prize, iar de creativitate şi imaginaţie nu aveţi cum să duceţi lipsă într-un asemenea loc!