Mai diva de atat nu se poate
Fascinata de scena si de ceilalti interpreti, tanara romanca a uitat sa dea replica la un moment dat. A izbucnit in ras si si-a cerut scuze, iar Visconti, in loc sa se supere, a conchis: "Fata asta trebuie sa fie mereu pe scena. Este o prezenta".
Si Mariana Nicolesco chiar a ramas pe scena. A cantat in cele mai mari sali de opera din lume, de la Carnegie Hall si Metropolitan Opera din New York, la Scala din Milano si Opera din Barcelona. A sustinut cele mai multe premiere absolute din istoria teatrului Scala si compozitori celebri au compus special pentru vocea ei. Este admirata de personalitati din toate domeniile, de la fete bisericesti la monarhi – Regina Olandei si printul Albert de Monaco – la Karl Lagerfeld si Givenchy. In noiembrie 2005, in cadrul unei ceremonii speciale la Palatul UNESCO, Mariana Nicolesco a primit titlul de Artist UNESCO pentru Pace (foto). Pentru a onora Anul International George Enescu, in 2005, marea soprana a inserat in recitalurile de la Scala, Carnegie Hall si Conservatorul din Moscova liedul enescian Languir me fais, care a ridicat de fiecare data sala in picioare. Apoi, a reunit toate liedurile enesciene, multe dintre ele uitate sau pierdute, si le-a prezentat in premiera mondiala la Brasov. La Paris, bijuteriile muzicale au fost aclamate in teatrul din Hotel de Behague, monument istoric al capitalei franceze, aflat in paragina. Soprana s-a angajat sa colecteze cele 6,3 milioane de euro necesare restaurarii teatrului, cu sprijinul statului francez si al celui roman si al numerosilor sai prieteni si admiratori.
Urmatorul proiect al divei este onorarea invitatiei de a sustine o serie de Master Classes in Elvetia, cu ocazia Anului International Mozart. Cursurile de maiestrie artistica se vor desfasura intre 20 si 25 martie, la Opera si la Conservatorul din Lausanne.