Noi suntem familia Miller, din 30 august, în cinematografe
David Clark (Jason Sudeikis) este un mărunt traficant de droguri care îşi câştigă existenţa vânzând iarbă unor oameni de afaceri şi casnice plictisite, dar niciodată copiilor. Deci, ce ar putea merge rău? Multe. Învaţă cum nu se poate mai greu că nicio faptă bună nu trece nepedepsită. Atunci când încearcă să ajute câţiva adolescenţi, acesta este jefuit de trei tipi care îi fură toţi banii şi toată marfa, lăsându-l cu mari datorii la distribuitorul său, Brad (Ed Helms).
Pentru a scăpa de datorii şi a-şi salva viaţa, David trebuie acum să introducă în ţară, din Mexic, o cantitate foarte mare de marijuana. De aceea, se gândeşte la un plan infailibil şi îşi forţează ciudaţii vecini să intre în joc. Astfel, cinica stripteuză Rose (Jennifer Aniston), rebela Casey (Emma Roberts) şi timidul Kenny (Will Poulter) devin falsa familie a lui David. Cu o soţie, doi copii şi o rulotă imensă, noua familie Miller, în frunte cu David, se îndreaptă spre graniţă pentru a sărbători Ziua Naţională într-un weekend imprevizibil peste hotare.
Filmul Noi suntem familia Miller este regizat de Thurber după un scenariu de Bob Fisher şi Steve Faber (Spărgătorii de nunţi), împreună cu Sean Anders şi John Morris (Teleportaţi în adolescenţă). Distribuţia este completată de Emma Roberta, Nick Offerman, Kathryn Hahn, Will Poulter şi Ed Helms.