Pasionații de obiecte istorice pot participa la licitaţia Milităria şi Antichităţi
Seara de 15 mai a adus adjudecări importante pentru artiștii Rudolf Schweitzer-Cumpăna cu 5.000 euro pentru opera „Pan” (cvadruplul prețului de pornire), Octav Băncilă cu 4.000 euro pentru „Țărăncuţă cu fuior” (triplul prețului de pornire), Alexandru Poitevin-Scheletti cu 2.250 euro pentru pictura „Trandafiri sălbatici” (mai bine de triplul prețului de pornire), Mișu Teișanu cu 4.250 euro pentru opera „Inspirația” sau Eugenia Filotti-Atanasiu cu 1.500 euro pentru opera „Flori de cireș” (triplul prețului de pornire).
Secțiunea de artă decorativă a înregistrat la rândul său adjudecări spectaculose dintre care: dulăpiorul din lemn de brad și platin adjudecat la 450 euro (de cinci ori mai mulți decât prețul de pornire), fructieră argintată WMF, decorată cu naiadă și frunze de nufăr, adjudecat la 800 euro (cvadruplul prețului de pornire), Cache-pot Art Nouveau, pictat cu crengi de vâsc, adjudecat la 900 euro (de patru ori și jumătate mai mult decât prețul de pornire).
Palatul Cesianu-Racoviță și-a deschis deja porțile publicului dornic să admire operele Licitației Milităria și Antichități și ale Licitației patrimoniului Margareta Sterian dintr-o importantă colecție germană, acestea putând fi vizitate până pe 19 mai.
Cea dintâi licitație prezintă publicului de la opere de artă plastică în care sunt înfățișate scene istorice precum înscăunarea lui Ștefan cel Mare sau portretul lui Mihai Viteazul de la 1600, realizat de Domenicus Custos, la obiecte de colecție cu specific militar, cum ar fi săbii cu cifra Regelui Ferdinand sau cu cifra Țarului Nicolae al II-lea, un buzdugan de luptă din perioada lui Mihai Viteazul, un coif german, de la sfârșitul sec. XVI, uniforme, o bogată selecție de fotografii în care sunt surprinse momente istorice cheie sau documente deosebit de rare precum cel despre Răscoala de la 1907.
Nici secțiunea de Antichități nu este mai prejos întrucât vor putea fi vizionate crâmpeie din istoria timpurie precum un pandantiv din bronz, din perioada elenistică, sec. IV-II î.e.n., un vas grecesc din sec. V-IV î.e.n., opaițe romane din sec. I-II e.n. sau un vas roman din sec. II-III e.n.
Suita de obiecte de colecție inedite și opere de artă rare ale Licitației patrimoniului Margareta Sterian dintr-o importantă colecție germană și Licitației Milităria și Antichități vor putea fi admirate în perioada 16 – 19 mai la Palatul Cesianu-Racoviță, str. C.A. Rosetti, nr. 5, urmând ca pe 20 mai expoziția să fie mutată la la Athénée Palace Hilton, unde vor avea loc și licitațiile începând cu 19:30. Dintre cele 30 de opere reprezentative se remarcă „Spre lacul Șerban”, „Nuntă regală”, „Natură statică cu scoici” și „Buchet în vază albă”.