Picnic cinematografic cu filme scurte, în Grădina Botanică din București
Marele Picnic e un eveniment-retrospectivă cu scurtmetrajele care au strâns cele mai multe aplauze din partea publicului ShortsUP în ultimii patru ani. Cinefilii le vor savura întinși pe iarbă, la răcoare, într-un colț ferit de aglomerația Bucureștiului. Va fi un adevărat picnic urban cu tururi ghidate pe aleile grădinii, jocuri în aer liber și gustări fresh „de iarbă verde”.
Filmele din program sunt comedii lejere, romance-uri idilice și fantezii cu dor de ducă ce vor prinde viață pe un ecran gonflabil, după apus de soare.
Animația Pe Muchia Destinului (r. Verena Fels, Germania, 2010) vine la Marele Picnic după ce a stârnit hohote de râs la Weekendul Comediei Scurte, cu o poveste despre sacrificiile făcute în numele prieteniei.
Comedia franceză Paul Rondin est… Paul Rondin (r. Frédérick Vin, Franța, 2008) are în prim plan un erou ce pornește în căutarea jumătății, dar se împotmolește într-un obstacol major: nu-și poate ascunde defectul profesional care-l face total diferit de ceilalți.
Dragoste la prima vedere (r. Michael Davies, Marea Britanie, 2010) e un scurtmetraj amuzant despre fluturi în stomac și sentimentele trăite o dată în viață care a prins din zbor premiul publicului la Aspen Shortsfest și premiul juriului la Raindance Film Festival.
Biletele pentru ShortsUP Marele Picnic pot fi cumpărate în avans prin MyTicket și Eventim la prețul de 20 de lei sau în seara evenimentului la prețul de 25 de lei. Proiecția va avea loc în sectorul denumit ”Grădina Italiană” iar accesul se face prin Strada Portocalelor, pe lângă Facultatea de Biologie. Spectatorii sunt rugați să vină „înarmați” cu echipamentul necesar unui picnic cimematografic: păturici pentru iarbă, poftă de poveste și stare de vacanță.
Marele Picnic încheie acest sezon cu proiecția celor mai populare scurtmetraje difuzate la ShortsUP din 2008 până în 2013. Dacă la Noaptea Lungă a Filmelor selecția a fost făcută de marile jurii intenaționale ale lumii, la evenimentul din 13 iulie publicul e cel care a ales, de-a lungul ultimilor patru ani, prin aplauze, zâmbete și emoții la unison. Evenimentele tematice ShortsUP revin din toamnă. Mai multe detalii și recomandări de scurtmetraje găsiți aici.