Plapuma râsului n-are margini
Spunem poveşti. Ne spunem poveşti. Ne spun şi alţii. În cărţi, filme, concerte, piese de teatru. Povești noi nu există, așa că se ia o poveste veche de când lumea, o poveste de iubire între El și Ea, și se mai spune încă o dată. Doar că poveștile oamenilor fiind tocite de atîta spus, îi mai lăsăm și pe alții să vorbească. Ce ar povesti o bancă dintr-un parc, dacă ar sta cineva să o asculte? Ce ar povești mărunțișurile de prin buzunarele noastre? Ce ar povesti hainele noastre? Cât de mult ar semăna adevărul nostru de oameni cu al lor, de necuvântătoare? Ar semăna așa de puțin și, câteodată, așa de mult, încât spectatorului i-ar mai rămîne doar șansa râsului sau a lacrimii din colțul ochiului. „Două liniuțe" e o comedie tristă pe alocuri sau o dramă veselă adeseori, depinde de unghiul din care o privește spectatorul, dar și de ziua bună sau rea pe care a avut-o el, până să se așeze în scaun la teatru.
Citește și Cronică de teatru: Neguţătoarea din Veneţia
Duminică, 14 decembrie, ora 15.00, la Godot Cafe-Teatru, regizoarea, scenarista şi actriţa Lia Bugnar vă aşteaptă cu un spectacol care-i dă retinei un pic din muşchiul inimii şi invers. Marius Manole, Medeea Marinescu, Ilinca Manolache, Cătălin Babliuc, Irina Antonie, Istvan Teglas şi Anghel Damian sunt actorii care nu doar interpretează, ci însufleţesc această piesă.
Iar Lia mi-a spus aşa: „Cele două liniuțe sunt acelea de pe un test de sarcină, atunci cînd acesta iese pozitiv. Am ales titlul ăsta pentru că spectacolul în sine e un test. Am încercat să testez cât de mult poți face spectatorul să râdă pe marginea unor subiecte extrem de triste. E de mirare cât de largi sunt limitele, cât de mult se întinde plapuma râsului, ca să zic așa. Spectatorul, dacă știi să-l iei cu tine, va râde de moarte, de naștere, de boală, de crimă, de singurătate, de nefericire. Singura mea speranță (adânc ascunsă undeva în sufletul meu) este că, odată ieșit din sala de teatru, spectatorului îi vor reveni în minte și în suflet anumite întâmplări și sensuri din cele văzute și nu va mai râde, cel mult va zâmbi amar.“ Asta fiindcă după spectacol, orice spectacol, mergem acasă cu noi înşine, nu?