Poeziile lui George Bacovia, mixate pe ritmuri… electro!
Poeziile lui George Bacovia vor fi „mixate” de prozatorul, cronicarul literar şi traducătorul Marius Chivu în antologia 111 cele mai frumoase poezii, apărută la editura Nemira, și „performate” de compozitorul de muzică electronică Silent Strike.
Citește și „Declarație de drag” – Adrian Păduraru
„Poezia şi omul Bacovia sunt, paradoxal, prea puţin necunoscuţi. Cu toţii am citit «Plumb» şi «Lacustră» în şcoală (unde ni s-a mai spus că era bolnav), am învăţat că poezia lui e simbolistă, am aflat ce-i aia nihilo-melancolie, poate chiar ştim că versul «o, ţară tristă, plină de humor» îi aparţine, dar cei mai mulţi dintre noi nu l-am citit cu adevărat, iar despre viaţa lui nu cunoaştem mare lucru. Antologia de faţă este începutul unei frumoase prietenii cu Bacovia.”, potrivit lui Marius Chivu.