Povestiri din Canterbury la Teatrul Mic

Stagiunea teatrului din strada Sarindar debuteaza cu Povestiri din Canterbury in regia Nonei Ciobanu, unul dintre copiii teribili ai generatiei postdecembriste de regizori. Propensiunea talentatei regizoare catre fabulos a fost probata de-a lungul timpului prin montarea a altor doua piese in acelasi registru, Dragostea celor trei portocale a lui Carlo Gozzi si Cum va place de William Shakespeare. Primul episod al afirmarii internationale a Nonei Ciobanu s-a scris pe scena Festivalului de Teatru de la Edinburgh unde a intrat in concurs cu Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Din repertoriul regizoarei mai pot fi amintite Melissa de Nikos Kazantzakis, Valsul cainilor de Leonid Andreev, Nazdravanul Occidentului de J.M. Synge si Viitorul e maculatura dupa Vlad Zografi.

Firul narativ al Povestirilor din Canterbury, de departe cea mai populara opera a lui Geoffrey Chaucer, desi scriitorul ar fi vrut sa fie evocat de posteritate pentru Troilus si Cresida, a fost intrerupt de moartea sa neasteptata. In perioada in care Caxton a introdus tiparul in Anglia, aceasta a fost prima opera majora pe care a tiparit-o in 1478, urmata de o a doua editie adaugita in 1484.

Alaturi de regie, aranjamentul muzical al lui Cristian Tarnovetchi si scenografia lui Iulian Baltatescu, un mai vechi colaborator al Nonei Ciobanu si membru al Fundatiei Toaca, se integreaza fericit in structura compozitionala a piesei. Surprinde in mod placut – pe parcursul celor cinci povesti adaptate – pofta de jo(a)c(a) si verva celor sapte pelerini ai cunoasterii aproapelui, interpretati de Claudiu Istodor, Radu Zetu, Ada Simionica, Liliana Pana, Bogdan Talasman si Vitalie Bantas.

Nicolae Steinhardt, in cartea sa, Primejdia marturisirii, percepe calatoria ca pe un mijloc de a constata pluralitatea modului de existenta, relativitatea axiomelor si dobandirea, tocmai prin aceasta luare la cunostinta, a relativitatii axiologice, a solidaritatii oamenilor.