Programe de educație acvatică pentru copiii mici și preșcolari
Copiii se dezvoltă în etape, la vârsta de bebeluș achizițiile se deprind treptat, ca mai apoi, odată cu creșterea, cei mici să capete capacități complexe atât fizice, cât și phihoemoționale, sociale, de integrare și interpretare. De aceea crearea unor programe educaționale adecvate grupei de vârstă a copiilor reprezintă un punct esențial în educația acestora.
Un alt aspect important al programelor educaționale la sugari și preșcolari îl reprezintă pregătirea și experiența instructorilor. Aceștia, alături de educatori și alți profesori cu care cei mici interacționează, joacă un rol de bază în formarea stilului de viață al copiilor, în crearea unor valori pe termen lung cum ar fi plăcerea de a face mișcare, ei reprezentând adeseori prima legătură a copiilor și familiilor acestora cu serviciile educaționale.
Materialele didactice folosite de Baby Spa în programele de educație acvatică pentru bebeluși și preșcolari sunt atent alese astfel încât să asigure celor mici un mediu de joacă plăcut și sigur, care să le creeze încrederea față de apă și totodată să le dezvolte cât mai eficient abilitățile de a înota. Experiența și pregătirea instructorilor devine esențială pentru obținerea unur bune rezultate.
Scopul programelor acvatice pentru copiii mici și preșcolari:
– Familiarizarea copiilor și a părinților cu reperele ce promovează siguranța în apă și în împrejurimile bazinului;
– Încurajarea copiilor de a se obișnui cu apa și de a desfășura diverse activități și jocuri în mediul acvatic, ajutând totodată la deprinderea progresivă a tehnicilor de înot;
– Însușirea de către părinți a unor metode educaționale ce îi ajută pe cei mici să devină mai încrezători în propriile forțe și să fie dornici să învețe lucruri noi;
– Încurajarea activităților sportive atât pentru copii, cât și pentru părinți;
– Oferirea unor oportunități de joc și comunicare între părinți și copii, dar și de socializare cu alte familii;
Clasificarea stadiilor de dezvoltare a copiilor reprezintă un reper esențial în ceea ce privește baza dezvoltării programelor de educație acvatică:
– Nou-născut: de la naștere până la 6 luni;
– Bebeluș 1: de la 6 la 12 luni;
– Bebeluș 2: de la 12 la 24 de luni;
– Copil mic 1: de la 24 la 36 de luni;
– Copil mic 2: de la 36 la 42 de luni;
– Preșcolar: de la 42 până la 48 de luni;
Mai multe detalii puteți afla din site-ul oficial BabySpa.