Proiect de educație cinematografică pentru elevi
Proiectul își propune ca în anii următori să ajute elevii să-şi dezvolte abilităţile de analiză critică şi estetică a mesajelor audiovizuale în general şi a filmelor, privite ca obiecte artistice, în particular, să manifeste interes faţă de cinematografie ca artă şi industrie şi să facă un pas mai departe în integrarea diversităţii culturale.
Pe lângă proiecţii de film şi întâlniri cu profesionişti din domeniu, se vor organiza sesiuni de formare a cadrelor didactice, pentru a crea un mediu cât mai fertil dezvoltării unei noi generații de spectatori avizați, cu un gust cultivat pentru cinemaul de artă european. CinEd devine astfel o oportunitate pentru diversificarea sistemului educațional şi, în acelaşi timp, pentru dezvoltarea industriei cinematografice și a artelor vizuale.
În cadrul proiectului se va realiza un catalog online de filme europene de diverse genuri, pentru toate categoriile de vârstă (ciclu primar – gimnazial – liceal), însoţite de materiale pedagogice, care vor fi puse gratuit la dispoziţia profesorilor, educatorilor şi a cât mai multor tineri în decursul anilor următori.
La noi în ţară proiectul, inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză și susținut de programul Europa Creativă/Media al Uniunii Europene, va fi coordonat de Societatea Culturală NexT şi Asociaţia Culturală Macondo.