Să ascultăm „Marea” lui Debussy, la Sala Radio!
Vă este deja dor de vacanță și de țărmul mării? ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO vă invită vineri, 19 octombrie (19.00), la Sala Radio, să „călătoriți” imaginar prin celebra partitură Marea, semnată de compozitorul francez Claude Debussy, ascultată în premieră absolută la Paris, în 1905. Debussy a finalizat această lucrare în timpul unui sejur la Grand Hotel, unul dintre cele mai luxoase hoteluri din stațiunea britanică Eastbourne, pe coasta engleză a Canalului Mânecii.
Programul serii cuprinde și două partituri semnate de Mozart: uvertura operei Flautul fermecat și Concertul nr. 1 în Sol major pentru flaut şi orchestră, prilej de a-l aplauda pe flautistul Matei Ioachimescu, care a studiat la Universität für Musik und Darstellende Kunst din Viena. Artistul susține o activitate concertistică impresionantă, prezintă programe de mare succes în Europa şi Asia și este recunoscut pentru interpretările sale ale repertoriului baroc, dar şi modern şi pentru proiecte cross-over.
Concertul se va desfășura sub bagheta dirijorului Janko Zsolt, dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Oradea şi al Operei Maghiare din Cluj.
Janko Zsolt a fost – între anii 2010-2015 – dirijorul asistent al Orchestrei Festival din Budapesta. După studii de specialitate în România, în anul 2004 a obținut diploma de Masterat la Universitatea de Muzică din Viena, iar în 2005 a studiat la Conservatorul ”Benedetto Marcello” din Veneţia. În 2010 a participat la cursul de dirijat organizat de Orchestra Tonhalle din Zürich, sub îndrumarea dirijorului David Zinman, la cursul de dirijat organizat de Festivalul Schleswig-Holstein, sub îndrumarea maestrului Iván Fischer, iar în 2013 la cursul de dirijat condus de Peter Eötvös. A avut onoarea de a dirija Orchestra Festival din Budapesta, Orchestra Konzerthaus din Berlin, Schleswig-Holstein Festival Orchestra din Germania, Orchestra de Cameră Radio și Filarmonica ”George Enescu” din București, Tiroler Symphonieorchester – Innsbruck, Pärnu City Orchestra din Estonia, Orchestra Simfonică MÁV de la Budapesta, orchestrele filarmonicilor din Cluj, Târgu-Mureş, Sibiu, Braşov ș.a.
Matei Ioachimescu este laureat al mai multor distincții și a fost aplaudat pe scene europene și japoneze, precum Konzerthaus Wien, Conservatorio Santa Cecilia – Roma, Budapest Music Center sau Suntory Hall – Tokyo. Albumul de debut realizat împreună cu pianista Cătălina Butcaru, intitulat “Lumière”, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste două instrumente. Ca solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din țară și din strainătate. Este cunoscut pentru turneele naționale Paris, Playlist, Culorile Sunetelor și, mai recent, pentru proiectul La Vida Loca.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.