Deși iarna calendaristică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis. În emisfera nordică, în care se află şi România, pe 22 decembrie  este solstițiul de iarnă - cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului. De la această dată, ziua începe să crească, iar noaptea se scurtează. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Numeroase sărbători

Cuvântul solstiţiu provine din latinescul solstitium (sol - soare, sistere - oprit, nemişcat). De-a lungul istoriei, solstiţiul de iarnă a fost prilej de numeroase sărbători, festivaluri păgâne şi serbări religioase. La romani, el era asociat Saturnaliei, o sărbătoare în onoarea zeului roman Saturn. Prima zi de Saturnalii la Roma începea la mijlocul lunii decembrie şi continua până pe 1 ianuarie. Împăratul roman Iulius Cezar a fost cel care a instituit Festivalul de Anul Nou pe 1 ianuarie, cu toate obiceiurile romane de Saturnalii.

Lumina soarelui

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an. Nu în ultimul rând, potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează, cu aproximaţie, din 2050 i.Hr. şi se presupune că au fost astfel poziţionate încât lumina soarelui la apus la dată solstiţiului de iarnă să cadă într-un fel anume.