Spectacolul necuvintelor
Regizorul Vadim Rusu, care a absolvit Academia de Teatru din Chişinău şi este deopotrivă actor, a pornit acest proiect convins fiind că va fi unul despre tango, dansul senzual şi intens care-i face pe cei care ajung să-l cunoască îndeaproape să-şi schimbe ordinea de prioritate-n viaţă.
„Bună varianta rea” este un spectacol în care binele şi… mai puţin binele, ca să nu lucrăm cu doi termeni categorici, convieţuiesc spumos şi sincer, povestea fiind una a bucuriei, a iubirii, a nemulţumirilor şi a consensului. Binele şi… opusul lui se ceartă, se bat, se urăsc, se despart, se-mpacă, in extremis, datorită divinităţii.
Petrică Voicu şi Diana Vladu (Femeia şi Bărbatul din piesă) conturează o poveste autentică în care fac dezastre din nimicuri, agitaţia teribilă din jurul problemelor creând o adevărată dramedie.
Iar toată această dinamică a spectacolului este impresionantă cu atât mai mult cu cât în piesa asta nu vorbeşte nimeni. Da, este pantomimă, Vadim Rusu deprinzând această artă extraordinar de dificil de materializat de la însuşi maestrul Dan Puric. Coregrafia este semnată de Lucille Julaud, producătorul este Kubik&Euteascult, iar scenografia îi aparţine de asemenea lui Vadim Rusu.
Iar regizorul a gândit acest spectacol ca pe o manifestare a ineditului la fiecare reprezentaţie. Şi are invitaţi speciali. Astfel, pentru 16 martie este invitat Emeric Imre, pe 24 februarie vine Mircea Baniciu, pe 2 martie Vasile Calofir, iar pe 3 martie invitatul extraordinar este Adrian Naidin.
Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de bilete a teatrului Nottara – 021.317.41.01 , online pe bilete.ro, startickets.ro, vreaubilet.ro, ticketstore.ro.