Tenorul bulgar Stoyan Daskalov va cânta pentru prima oară pe scena ONB
În Egiptul antic, prinţesa etiopiană Aida, sclavă la curtea faraonului, se îndrăgosteşte de conducătorul de oşti Radames, rol care va fi interpretat de tenorul bulgar Stoyan Daskalov. Aida trebuie să aleagă între el şi dragostea faţă de patrie şi de tatăl său. Rivala sa, Amneris, bănuieşte iubirea lui Radames pentru Aida şi doreşte răzbunare.
Tenor al Operei de Stat din Plovdiv, al doilea oraş ca mărime din Bulgaria după Sofia, Stoyan Daskalov, a colaborat cu Filarmonica din Berlin, Alte Oper din Frankfurt, Orchestra Regală din Maroc, Opera de Stat din Praga şi a efectuat numeroase turnee în Europa şi SUA.
Stoyan Daskalov are în repertoriu roluri importante, printre care: Radames din “Aida”, Manrico din “Il Trovatore”, Ismael din “Nabucco”, Riccardo din "Un Ballo In Maschera" (G. Verdi); Don José din “Carmen” (G. Bizet), Mario Cavaradossi din “Tosca” (G. Puccini); Turiddu din Cavalleria rusticana (Pietro Mascagni); Nemorino din L'elisir d'Amore (Gaetano Donizetti); Contele Almaviva din "Il Barbiere di Siviglia" (G.Rossini) etc.
Tenorul are şi un important repertoriu vocal-simfonic care conţine lucrări de Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart etc.
Alături de invitatul special Stoyan Daskalov, din distribuţie fac parte artişti şi colaboratori ai ONB:Mihnea Lamatic, Andrada Ioana Roşu, Silvia Sorina Munteanu, Horia Sandu, Ionuţ Pascu, Şerban Cristache, Dorina Cheşei, Solişti balet: Bianca Stoicheciu, Diana Tudor, Virgil Ciocoiu.
Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Iurie Florea.