Vrei să te angajezi ca director de operațiuni? Iată care sunt cerințele
Responsabilitățile și cerințele jobului sunt destul de ample. Cel care dorește să ocupe postul trebuie să fie capabil să lucreze într-un mediu haotic și să acorde atenție constantă asociatului.
„Uneori este nevoie să stea cu asociatul și pe timpul nopții” se specifică în anunț. Candidatul are nevoie de un nivel ridicat de vigoare întrucât timpul de lucru este de 135 de ore până la nelimitat. Practic 24h/zi, șapte zile pe săptămână, 365 de zile pe an. „Nu sunt pauze în program iar dacă aveți o viață personală sunteți rugați să renunțați la ea. Fără vacanțe iar în zilele libere de sărbătoare volumul de muncă crește și trebuie dus la capăt cu zâmbetul pe buze” scrie în anunțul de recrutare. Se cer de asemenea abilități excelente de negociere și relații interpersonale. Calificările în medicină, finanțe și arte culinare reprezintă un plus.
Aplicanții, care au fost intervievați prin intermediul camerei web, au spus că e cam mult, în timp ce una dintre întrebări, adresate de un bărbat, a fost dacă există totuși posibilitatea să mai poată sta și jos din când în când. „Mă întrebați de pauze a spus recrutorul. Nu se admit pauze!”
O altă candidată pentru postul de „director de operațiuni” a întrebat dacă este legal să lucrezi fără pauză pentru masa de prânz. Răspunsul recrutorului a fost: „Puteți avea prânzul dar numai după ce asociatul termină de mâncat prânzul său.”
E puțin cam intens, asta e o nebunie, e o glumă infiorătoare, inuman, a fost reacția candidaților la „cerințele draconice” ale „angajatorilor”.
La capitolul salariu recrutorii au specificat că jobul va fi pro bono. „Nu nimeni nu ar face asta gratuit!” a fost una dintre remarci. „Dacă v-as spune că în acest moment este cineva care ocupă acest job, de fapt miliarde de persoane?” a spus recrutorul. „Cine? Mamele. ”
De Ziua Mamei filmul a fost distribuit pe rețelele de socializare pentru a scoate în evidență latura dificilă a „funcției”de mamă. Puteți urmări reacțiile candidaților mai jos.