Are 28 de ani şi a lucrat deja în două bănci naţionale

Ruxandra Popescu a revenit în România acum doi ani, după șase ani si jumătate petrecuţi în Franţa. Este absolventă de Cibernetică la Bucureşti şi Econometrie la Orléans. Tot la Orléans a făcut şi un Master în Econometrie şi Statistică Aplicată. Îşi continuă studiile cu o teză de doctorat în Econometrie aplicată în finanțe și stabilitate financiară, realizată la Université d’Orléans și Maastricht.

Cum a ajuns Ruxandra Popescu să lucreze pentru Banque de France?

Orice tânăr economist şi-ar dori probabil o ascensiune atât de rapidă ca a Ruxandrei. Ea spune că a avut şansa ca profesorii ei de la master, de la Orléans, să fie şi cercetători şi să aibă acces la o reţea cu stagii pentru iniţiaţi. Iar stagiul la Banque de France este mai mult meritul profesorilor. Dar noi credem că este doar modestă.

„Nu credeam ca am şanse, pentru că nu asta era direcţia principală pe care pornisem în cadrul Masterului ‒ era un stagiu de cercetare, când orientarea Masterului era mai mult de aplicabilitate directă a noţiunilor. De fapt, în momentul acela nu mă vedeam pe nicăieri, dezorientare tipică tuturor celor la vârsta respectivă”, a mărturist Ruxandra Popescu pentru Revista Cariere.

Citește și Tinerii cu care lumea se mândrește

Trebuie să ştiţi că stagiul într-o companie este un lucru foarte serios în Franţa. Nu are nimic de-a face cu practica pe care o fac (sau mai mult nu o fac) studenţii români, este ca un internship. Ruxandra a apreciat acest lucru şi a profitat de perioada aceea pentru a învăţa, o practică necesară şi în România, crede ea.

„Este nu numai benefic pentru angajatorul potenţial să aibă o persoană care nu e picată din cer, chiar dacă este la început de drum, dar este extraordinar de oportun pentru fiecare dintre studenţi, pentru că nici un domeniu nu este unilateral dezvoltat ‒ numai lucrând şi intrând în contact cu mediul profesional îţi poţi da seama despre ce e vorba cu adevărat, ce îţi place şi ce nu, ce ţi se potriveşte şi ce nu, unde te potriveşti şi unde nu. Este o sumă de informaţii foarte valoroase şi extrem de utile când ieşi de pe băncile facultăţii!”, crede Ruxandra. Tânăra economistă ne-a mai spus şi că în România nu ar fi avut curajul să aplice pentru practica la BNR. Şanse probabil că ar fi fost, dar cu siguranţă n-aş fi avut curajul. BNR-ul, ca orice altă Bancă Centrală, este o noţiune un pic abstractă pentru foarte mulţi studenţi, în special, şi pentru marea majoritate a populaţiei ‒ în general.

Trecerea de la stagiu la angajat al Băncii Naţionale a Franţei cum s-a făcut? „Natural, pentru că ne-am înţeles foarte bine şi m-am integrat în echipa foarte uşor. Procesul a fost însă destul de lung din cauza etapelor birocratice ‒ aşa că, între timp, am mai lucrat temporar şi într-o altă companie”, ne-a mai spus Ruxandra Popescu.

„Ce-i al meu, îl port cu mine”

Să nu credeţi că studiile în străinătate sau instituţiile de rang înalt în care a lucrat au făcut-o pe Ruxandra să îşi piardă simţul realităţii şi nici că nu ţine cont de înţelepciunea populară. „Nicăieri nu sunt câini cu covrigi în coadă”, ne-a spus, când am întrebat-o de ce s-a întors în România, deşi avea perspective strălucite în Franţa. În decizia ei a ţinut cont şi de sfatul părinţilor.

„La Banque de France, jobul era foarte fain, dar serviciul meu a trecut prin trei reorganizări în trei ani, cu puţine perspective de stabilizare în viitorul apropiat şi vedere limitată pe termen lung, deci nu era locul potrivit pentru a construi o carieră. Am avut o serie de oferte foarte interesante şi între două dintre ele am ezitat o perioadă (erau foarte lucrative, însă nu exact pe ce îmi doream eu). Iar între timp profesorii mei de la Orléans mă tot băteau la cap să încep un doctorat”, continuă tânăra.

Citește și Tânăra care pilotează roboţi subacvatici

„Eu nu m-am gândit niciodată să ajung pe acest drum, al stabilităţii financiare / central banking. Înțelegerea pe care am făcut-o cu tatăl meu, când am intrat la facultate, a fost ca mai întâi să fac o facultate care să îmi asigure un loc de muncă şi un trai decent în orice condiţii: că sunt în ţară sau în altă parte, că sunt singură sau am familia mea, că îi mai am pe ei sau nu, că mă înţeleg sau nu cu colegii. Motto-ul tatălui meu: ce-i al meu, îl port cu mine şi singurele lucruri care intră în această categorie sunt mintea mea şi cunoştinţele dobândite! El îmi spune adesea aşa: Dacă mâine pierzi tot ce ai, trebuie să fii capabilă să o iei de la capăt şi să nu mori de foame! Abia apoi urma să fac o altă facultate, care îmi place mie. N-am mai apucat, pentru că am avut de ales între Institutul de Studii Europene de la Bruxelles, unde fusesem acceptată, şi contractul de la Banque de France.

Şi a ales Banca, iar raţionamentul a fost că „la ISEB mă mai acceptă o dată, dacă vreau să merg, dar la BdF mai greu mai obţin intrare. Însa doctoratul nu era deloc în proiectele mele. Foamea vine uneori mâncând, aşa că am descoperit acest domeniu, care îmi place foarte mult şi care m-a făcut să-mi doresc acest doctorat.” Tema doctoratului este stabilitatea financiară, dar cu focus pe economiile emergente. Şi ce să vezi, România este o economie emergentă! Ştia de programul de pregătire al tinerilor specialişti de la BNR (Banca Mondială are un program similar) şi a simţit că aşa s-au aliniat astrele: aşa că și-a dat demisia fără regrete şi a venit la BNR, „cu inima şi mintea deschisă!”, spune Ruxandra.

Ştiţi că, atunci când porniţi pe un nou drum, este important să fiţi optimişti şi pozitivi. Cel mai bun exemplu este Ruxandra, care nu a avut nicio reţinere când a venit la Banca Naţională.

E „paradoxal” pentru cei din jurul meu când afirm cu tărie că sunt un profesionist mai bun datorită acestei experienţe, că am învăţat aici mai mult într-un an decât în trei la Banque de France.

Care sunt diferenţele dintre modul de a lucra în Banca Centrală a României şi în cea a Franţei? Diferenţele sunt inerente sistemelor şi contextelor din care cele două structuri fac parte: BdF este un mamut de instituţie, cu peste 16.000 de angajaţi, care gestionează un anumit tip de sector financiar, foarte concentrat şi cu patru grupuri de importanţă sistemică globală, în timp ce la BNR suntem 1200 cu totul, gestionăm un sector financiar al unei economii mici şi deschise, problematicile şi modul de abordare sunt cu totul altele. Şi mijloacele puse la dispoziţie sunt altele, ceea ce e normal.

„Toţi prietenii mei din Paris şi-ar fi dori să fie în locul meu”

Cum a trăit sufleteşte întoarcerea în România? „Nu am avut nici un eşec profesional sau sentimental, speculaţii folosite des de cei care află povestea mea pentru a-şi explica decizia pe care am luat-o. Mă întristează acest gen de speculaţii, nu pentru că ar fi adevărate, ci pentru că majoritatea lumii îşi închipuie că trebuie să ţi se întâmple ceva neplăcut ca să te gândeşti la întoarcerea în ţară. Dar eu ştiu ce priviri aveau prietenii mei români din Paris când le-am povestit: toţi şi-ar fi dorit să fie în locul meu, dar nu ştiu de unde să înceapă sau cum să procedeze”, mărturiseşte Ruxandra.

Citește și Vocea vinului românesc, școlită în Italia

A insistat să se întoarcă, în ciuda faptului că nici părinţii nu o mai sfătuiau să vină în România: „Când am plecat, au fost încântaţi că am ocazia să descopăr un nou sistem educaţional, dar le-a fost dor de mine ‒ avem o relaţie strânsă şi separarea a fost dificil de îndurat. Mama n-a fost foarte încântată când m-am întors, îi era teamă că nu mai sunt obişnuită cu realitatea de aici, pe care o consideră destul de dură. I-a trecut între timp”, spune Ruxandra zâmbind.

Poate credeţi că între munca la BNR şi teza de doctorat Ruxandra nu mai are timp de nimic. Ei bine, nu, nu poate să stea. Vă spuneam încă de la începutul materialului cât de energică este. A fost întotdeauna implicată în activităţi extracuriculare, cum ar fi Children in Distress, European Youth Parliament sau Sindicatul Studenţilor din Cibernetică. Acum este Vicepreşedinte Relaţii Externe pentru Liga Studenţilor Români din Străinătate şi este membru al CAESAR, Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români. Reuşeşte să facă asta cu sacrificii personale, dar spune că merită. „Am certitudinea că o picătură nu se simte într-un ocean, dar o infinitate de picături îi cresc nivelul. M-am alăturat celorlalte picături şi încerc să creez altele. Şi-apoi, sunt două lucruri extrem de mulţumitoare: găseşti oameni cu care împărtăşeşti valori şi puncte de vedere, ceea ce este extrem de rar şi îi poţi ajuta pe alţii să-şi găsească sau să-şi împlinească chemarea – şi asta este un lucru fantastic!”

Ce reprezintă LSRS pentru Ruxandra Popescu şi de ce ţine la participarea sa în Ligă? „Diaspora română este deja semnificativă şi continuă să crească. Este foarte bine, dar devine periculos, pentru că ne pleacă specialiştii, oamenii care pot crea valoare adăugată în România, acele picături care ar trebui să ridice nivelul oceanului se orientează către alte recipiente şi nu avem încă conştiinţa impactului pe care îl va avea acest aspect asupra ecosistemului oceanului (ca să-mi duc comparaţia până la capăt). De aceea, Liga este extrem de importantă pentru viitorul României ‒ creează contextul favorabil pentru accesul la educaţie la cel mai bun nivel, dar şi premisele pentru valorificarea acestei educaţii acolo unde este mai mare nevoie de ea: acasă, în România!”

Trebuie să ştiţi că Ruxandra nu a vrut dintotdeauna să fie economist. De fapt, abia târziu a luat această decizie. „Profesoara mea de matematică din liceu a ştiut să mă atragă şi am ajuns la Cibernetică. Prima lecţie învăţată: Niciodată să nu spui niciodată, pentru că viaţa are felul ei de a-ţi demonstra că e cum ţi-e scris şi nu cum vrei tu!”, ne-a povestit Ruxandra.

Munca a fost cea care a ajutat-o să reuşească în viaţă. Un exemplu de ambiţie, pentru toţi tinerii care nu cred că sunt în stare să o apuce pe un anumit drum: „Aptitudine pentru matematică cu siguranţă n-am. Însă am suficientă încăpăţânare ca să muncesc suficient de mult cât să pară că am aptitudinea asta.”

Steaua Nordului şi principiile de viaţă

Am făcut, în rândurile de mai sus, potretul unui tânăr la început de carieră, dar deja cu o experienţă valoroasă, un model pentru cei în căutare de repere, o demonstraţie a faptului că se poate. Ruxandra a avut, în drumul ei, oameni care au susţinut-o, au ghidat-o, au inspirat-o şi descrie rolul pe care aceştia care l-au avut în viaţa ei:

„Un model am avut mereu, şi acela este tatăl meu. Pentru mine, el este Steaua Nordului ‒ mă ajută să mă ghidez, chiar dacă nu am repere în jur”, spune Ruxandra. Adagă că au fost şi alţi oameni care au ştiut să creadă în ea, când avea dubii, care au îndrumat-o când eram un pic pierdută şi care au ajutat-o să construiască un sistem cartezian în care să poată opera, indiferent de situaţia din jurul ei. Printre ei, profesorii de la Colegiul Naţional IC Brătianu din Piteşti, dar şi cei din facultate.

Citește și Băutura gentlemanilor. Când whiskey-ul devine carieră

„Modelele acestea le am în continuare: sunt un spirit clasic, aşa că tind către personalităţi care îmi seamană şi care au trecut cu graţie şi eleganţă prin viață şi prin încercările sale.”

La doar 28 de ani, tânăra este înțeleaptă ca… un bătrân şi are principiile ei, bine puse la punct şi de la care nu vrea să se abată: „Filozofia după care mă ghidez în viaţă poate fi explicată în două fraze: «Învaţă din greşelile altora!» şi «Dacă tot trebuie să greşeşti, fii original în greşelile pe care le faci ‒ dacă e să suferi, măcar să aibă valoare adăugată!» La acestea două, aş mai adăuga un principiu: «Nu înota împotriva valului, ci fii pe val cu stil!».”

Pentru noi, după ce am cunoscut-o pe Ruxandra Popescu, viitorul sună bine. Pentru tânăra economistă la BNR, viitorul sună din ce în ce mai bine: „Cred că România reprezintă un mediu foarte bun pentru dezvoltarea tinerelor generaţii. Îmi doresc să sprijin această dezvoltare, vreau şi eu să pun o cărămidă în construcţia asta. Şi cred că, dacă măcar o parte dintre tinerii români care sunt plecaţi în străinătate s-ar întoarce, rezultatele noastre ar tinde către un alt nivel.”