Prizonierii nesfârșitei „to-do list”

Trăim într-o cultură în care a face devine sinonim cu a fi valoros. O cultură ce impune un ritm frenetic, în care, odată intrați, ajungem să credem că ne merităm locul doar în măsura în care suntem activi, eficienți, ocupați. Nu e de mirare, așadar, că inconștient, mulți dintre noi se simt vinovați atunci când, pur și simplu, iau o pauză. „Avem nevoie de un anumit nivel de stres pentru a progresa”, susține Carmen F. Ioniță, doctor în psihologie.

Însă, avertizează ea, „percepția că suntem în permanență contra timp, că nu există o zi în care nu sunt urgențe, că nu reușim să facem cât ar trebui”, depășește acest nivel sănătos de stres și conduce la ceea ce numim stres cronic. Și, chiar dacă nu toți reacționăm la fel la stresul cronic(1), ritmul acesta alert are urmări. Ne epuizează resursele fizice și mintale, ne erodează răbdarea, ne afectează somnul, relațiile și, treptat, ne schimbă felul în care ne raportăm la muncă, la noi înșine.

Creierul și stresul

Ce se întâmplă, de fapt, în creierul nostru atunci când este ținut permanent sub asediu de stres? „Sistemele noastre nervoase sunt inundate de hormonii stresului (glucocorticoizi). Pe termen lung, acest lucru nu doar că ne afectează starea de bine, dar ne îngreunează și capacitatea de a ne îndeplini sarcinile. Dacă stresul acut ne ajută să reacționăm și să găsim resurse, stresul menținut pe perioade lungi duce ușor-ușor la deteriorarea stării de bine. La nivelul creierului, receptorii pentru glucocorticoizi se găsesc în zone implicate în memorie și în reglarea emoțională, iar efectul acumulării acestor hormoni este toxic, conducând la modificări structurale și funcționale”, explică dr. Carmen F. Ioniță.

Avem nevoie de rutine de odihnă

Creierul nostru este capabil să se adapteze la stimulii din mediul înconjurător, există însă limite ale acestei adaptabilități. Care sunt mecanismele neuropsihologice care pot ajuta sau, dimpotrivă, pot ceda sub presiunea constantă a stresului?

„De obicei, ne planificăm odihna de câteva ori pe an, însă ritmul la care ne supunem corpul nu este compatibil cu acest mod. De aceea, avem nevoie de rutine de odihnă integrate și zilnic, săptămânal, lunar, pentru a ne calma sistemele nervoase. Există un studiu care a arătat chiar că ne putem scădea nivelul de epuizare, dacă luăm pauze în care există și o interacțiune pozitivă(2)”, spune Carmen.

În caz contrar, avertizează, „ajungem inconștient să asociem a face cu a ne merita locul în lume și asta nu ușurează deloc lucrurile. Ne agățăm de dorința de a ajunge în sfârșit cu lista de to‑do completă ca și când doar atunci merităm odihna”.

Și există multe explicații pentru acest mecanism, detaliază ea, de la cum ne-am construit stima de sine (prin palmaresul de reușite academice, iar mai apoi, profesionale) la ce valorizează spațiul socio-cultural în care ne oglindim.

A face vs. a merita

Când succesul academic sau profesional devine singura măsură a valorii personale, iar odihna este considerată un „premiu” pe care îl obții doar atunci când „termini totul”, e ușor să devii prizonierul acestui mecanism.

„Rar aud persoane care-și fac complimente legate de cât de odihnite arată, pentru cât de multă grijă au de relațiilor lor sau pentru sentimentul de siguranță pe care îl creează celor din jur. Deci, este de înțeles, în acest context, natura presiunii pe care ne-o punem fiecare pe umeri. Cu toții ne dorim validarea celor din jur, așa că ajungem să ne definim succesul după cum este el înțeles în textura socială de care aparținem. Poate o întrebare pe care să o revizităm din când în când ar fi: Îmi place persoana care devin în acest spațiu și având acest ritm în care lucrez?”.

Faliile relaționale

Mecanismele de adaptare la stres sunt utile în a face față cotidianului. Totuși, atunci când presiunea devine prea mare, sunt afectate nu doar funcțiile cognitive, ci și echilibrul emoțional. Iar asta se reflectă nu doar asupra fiecărui individ ci și asupra relațiilor interpersonale. Cum afectează stresul relațiile cu colegii de echipă?

Pentru a răspunde, Carmen face referire la un studiu(3) din 2014, care a investigat schimbările în funcționarea creierului în cazul stresului cronic. Concluziile cercetării arată că, în gestionarea emoțiilor negative, persoanele cu burnout au întâmpinat dificultăți mai mari decât grupul de control. Totuși, subliniază ea, în lipsa unor studii longitudinale, nu putem ști cu certitudine dacă burnoutul a dus la aceste schimbări în funcționarea creierului sau dacă, dimpotrivă, aceste schimbări au fost un factor de risc pentru dezvoltarea burnoutului:

„Pare că stresul cronic ne lasă cu o capacitate redusă de a gestiona emoțiile negative. Dacă adăugăm acestui tablou și o încărcare mare de taskuri și recompense concrete legate exclusiv de rezultat, este de înțeles că rămâne foarte puțină atenție pentru relațiile cu ceilalți. Ne întâlnim la happy hours o dată pe lună și în team building o dată pe an. Dar, când toate tensiunile rămase nerezolvate despart echipa, ne e greu să petrecem timp ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat cu colegul care a fost pasiv-agresiv într-un meeting, sau cu managerul care nu a avut timp să ne asculte empatic când n-am reușit să terminăm un proiect la timp, pentru că s-a îmbolnăvit copilul. Se văd atunci aceste falii relaționale care se creează între oameni în interacțiunile zilnice”.

Cum poate stresul organizațional să consolideze relațiile și reziliența colectivă

Deși stresul și oboseala pot conduce spre izolare, cea mai bună cale de ieșire este construirea unor relații de încredere în cadrul echipei. Oamenii duc greul mai ușor împreună. Așa că, în momentele de stres organizațional, este important să facă echipă pentru a înfrunta problema, mai degrabă decât să se izoleze în bule de tipul us vs. them. Astfel, presiunea externă poate deveni un factor care unește o echipă, mai ales atunci când aceasta a investit suficient timp și energie în cultivarea unor legături autentice.

O echipă care reușește să navigheze inteligent conflictele poate folosi stresul ca pe o oportunitate de consolidare. Nu cred că oamenii sunt responsabili individual pentru a-și reduce nivelul de stres, pentru ca apoi să poată cultiva relații bune. Aceste relații pot apărea chiar din locuri profund imperfecte. În momentele cele mai provocatoare, dacă reușim să găsim suficientă deschidere din interior și înțelegere față de cealaltă parte, putem depăși mult mai ușor propriile obstacole în relațiile noastre.

Aș fi tentată să spun că burnoutul angajaților este un semnal de alarmă organizațional mai mult decât o responsabilitate individuală care trimite către ce nu a gestionat bine persoana. Avem nevoie să mutăm perspectiva de la individ către ce face organizația pentru a facilita dezvoltarea rezilienței în echipă. Angajații ajung să aibă încredere în lideri atunci când se simt ascultați, validați, apreciați pentru ce fac bine, sprijiniți în a se dezvolta profesional, atunci când primesc ghidaj, când simt că au loc să participe la luarea deciziilor.

CITEȘTE ȘI: De la teorie la Premiul Nobel. Inteligența Artificială și puterea ei de a schimba lumea

Referințe:

(1) Lupien, S. J., Juster, R. P., Raymond, C., & Marin, M. F. (2018). The effects of chronic stress on the human brain: From neurotoxicity, to vulnerability, to opportunity. Frontiers in neuroendocrinology, 49, 91-105.

(2) Hall, L. H., Johnson, J., Watt, I., & O’Connor, D. B. (2024). Could breaks reduce general practitioner burnout and improve safety? A daily diary study. Plos one, 19(8), e0307513.

(3) Golkar, A., Johansson, E., Kasahara, M., Osika, W., Perski, A., & Savic, I. (2014). The influence of work-related chronic stress on the regulation of emotion and on functional connectivity in the brain. PloS one, 9(9), e104550.

Foto: ID 79777289 © Ammentorp | Dreamstime.com