Sănătatea mintală, cheia unei conexiuni autentice între tine și munca ta

Odată cu accelerarea ritmului vieții profesionale și creșterea exigențelor din mediul de lucru, fenomene precum burnout și stres profesional devin din ce în ce mai întâlnite printre angajați. Un recent sondaj dedicat securității și sănătății în muncă dezvăluie o realitate alarmantă: aproape jumătate dintre respondenți au identificat cel puțin o problemă de sănătate asociată cu stresul, cauzată sau agravată de condițiile de muncă.

Sănătatea mintală este însă esențială pentru bunăstarea și performanța angajaților, precum și pentru succesul organizațional. Angajații care se simt susținuți și motivați să își gestioneze stresul și să își mențină echilibrul mental tind să fie mai eficienți și mai implicați în activitățile lor. De asemenea, companiile care acordă importanță sănătății mintale atrag și rețin mai ușor talentele, construindu-și o reputație puternică.

În edițiile precedente, am vorbit despre interdependența dintre sănătate și performanța la locul de muncă, am analizat în profunzime diferențele între oboseală, burnout și stres profesional și am trasat chiar și cele mai fine granițe pe complicata hartă a stresului. Totodată, nu am neglijat nici stresul generat de tehnologie și impactul lui asupra creierului și sănătății mintale. În articolul de față, ne vom întoarce în organizații și ne vom concentra strict asupra sindromului de burnout. Vom face lobby pentru diagnosticarea lui corectă și încurajarea unui mediu și a unei culturi care să promoveze dialogul deschis. Și asta deoarece considerăm extrem de important ca managerii să recunoască existența patologiilor de stres profesional și să nu atribuie scăderea randamentului ocupațional unei lipse de bunăvoință sau chiar unei dorințe de subminare a efortului de echipă. Ca și în celelalte două episoade, ghid ne va fi col. dr. Octavian Vasiliu, medic primar psihiatru, Șeful Secției Psihiatrie din cadrul Spitalului Universitar Militar Central „Dr. Carol Davila” București, psiholog clinician specialist și psihoterapeut specialist.

Domnule doctor, cum poate fi identificat sindromul de burnout?

Acest sindrom este identificat atunci când sunt prezente 3 elemente-cheie, și anume o stare de epuizare emoțională, însoțită de depersonalizare și de o scădere a randamentului în toate domeniile funcționale, pornind de la cel profesional și extinzându-se, treptat, la cel familial și social.

Mai exact, epuizarea este cel mai frecvent întâlnită sub forma incapacității persoanei de a se implica în activități pe care le făcea până nu demult, din cauza lipsei de energie (de exemplu, numărul de sarcini îndeplinite cu succes scade dramatic, timpul de finalizare a acestora crește, ori calitatea globală a soluțiilor propuse este substanțial diminuată). Această epuizare poate semăna cu depresia, dar în cazul pacientului cu depresie există și lipsa plăcerii sau a bucuriei resimțite de pe urma contactului cu stimuli pozitivi, precum și sentimente de vinovăție pentru starea în care se află, alături de alte semne (de exemplu, insomnie, pierderea apetitului alimentar, idei recurente de moarte etc.). Aceasta nu înseamnă că sindromul de burnout și depresia nu se pot asocia, ba chiar dimpotrivă, unele studii arătând că aproape 40 % dintre persoanele cu sindrom de burnout sever pot prezenta și tulburări depresive. Mai mult, în apariția depresiei, a sindromului de burnout și a stresului cronic au fost detectați factori comuni, cum ar fi modificări induse de evenimentele și situațiile stresante la nivelul genelor responsabile pentru diferite componente ale răspunsului la stres (de exemplu, glucocorticoizii și serotonina).

Depersonalizarea din burnout este o formă de detașare emoțională semnificativă față de serviciu, colegi, atribuții profesionale în general și poate include o perspectivă extrem de critică a condițiilor de lucru, inclusiv a relațiilor cu ceilalți.

Reducerea performanțelor profesionale derivă din pierderea accesului la resursele interne și se manifestă în toate domeniile vieții, deoarece scăderea implicării, a creativității și a energiei conduc la rezultate modeste față de realizările personale anterioare.

Specialiștii în sănătate mintală folosesc, atunci când doresc să stabilească un diagnostic și să-l codifice, Clasificarea tulburărilor mintale și de comportament, creată de Organizația Mondială a Sănătății (ICD-11, apărută în 2019). Conform acestei surse bibliografice de referință, sindromul de burnout este un fenomen ocupațional și nu are statut de condiție medicală, fiind încadrat în capitolul ”factori care influențează starea de sănătate sau care implică contacte cu serviciile de sănătate”. OMS menționează existența următoarelor dimensiuni definitorii pentru acest sindrom: senzația de lipsă de energie sau epuizare, creșterea detașării mentale de serviciul propriu, negativism sau cinism legat de aspectele profesionale și eficiență profesională redusă. Se observă astfel că definiția sindromului nu a suferit  transformări prea mari de-a lungul timpului, de la prima sa descriere din anul 1974 și până în prezent.

Sindromul de burnout se poate manifesta diferit?

Trebuie menționat că sindromul de burnout nu este o patologie unitară, și da, sunt descrise mai multe tipuri de manifestare a acestuia. Astfel, tipul frenetic se observă la persoane extrem de angajate și devotate, tipul sub-provocat la persoane care nu au niciun interes în munca lor și sunt superficiale în activitatea lor profesională, dar există și tipul epuizat, raportat la persoane al căror nivel de implicare în muncă este diminuat și care își neglijează constant responsabilitățile funcției deținute.

Există întrebări semnificative care, indiferent de profesie ori rolul pe care îl avem într-o organizație, într-o discuție sinceră cu noi înșine să ni le adresăm ca o primă măsură de evaluare a propriei situații/stări?

Pentru detectarea precoce a patologiilor de stres profesional în populațiile vulnerabile există chestionare validate, de exemplu Inventarul Maslach pentru Burnout sau Inventarul Oldenburg pentru Burnout. De asemenea, astfel de instrumente pot fi folosite de către specialiști și pentru monitorizarea evoluției sindromului de burnout după ce s-au luat măsuri terapeutice. Există și instrumente psihometrice destinate unor categorii specifice de profesioniști, de exemplu pentru lucrătorii din domeniul sănătății, care sunt expuși unor factori specifici de stres (cum ar fi Scala pentru Burnout la Personalul Medical, SBS-HP, ori Inventarul pentru determinarea Stresului legat de Activitatea Profesională la Personalul Medical, WRSIMP-20). Câteva întrebări simple, care pot fi utilizate în scop de screening (deși nu se substituie în niciun fel unui instrument validat) sunt:

– Vă simțiți obosit(ă) peste zi, deși ați dormit noaptea suficient (peste 6 ore, în medie, pe noapte)?;

– Vă concentrați mai greu la realizarea acelorași sarcini sau simțiți că nu mai puteți finaliza aceleași sarcini pe care le rezolvați până recent?;

– Ați simțit că nu mai puteți comunica eficient cu colaboratorii dumneavoastră?;

– Vă simțiți tot timpul ”sub presiune” la serviciu, cu sentimentul că nu aveți niciodată suficient timp pentru a finaliza sarcinile atribuite?;

– Vă simțiți neapreciat la serviciu?;

– Simțiți că nu vă puteți controla viața în niciun fel?;

– Ați simțit că nu mai puteți sau nu mai doriți să ajutați persoane apropiate pe care le ajutați înainte, din cauză că nu mai aveți puterea să o faceți?.

Atunci când un medic evaluează o persoană cu suspiciune de burnout, el trebuie să verifice dacă nu sunt prezente și alte probleme de sănătate, după cum am menționat înainte (depresie, anxietate, probleme cardiovasculare etc.). Consider că este, de asemenea, important să evităm capcana autodiagnosticării și, mai ales, a auto-tratamentului. Burnoutul are simptome comune cu multe alte patologii, iar a pune oboseala sau scăderea concentrării pe seama unei patologii de stres riscă să mascheze evoluția unei depresii sau chiar a unei boli organice. De aceea, dacă răspunsul la întrebările de mai sus este afirmativ, nu înseamnă că aveți neapărat sindrom de burnout, ci doar că este util să vă verificați starea de sănătate împreună cu un specialist.

Ce poate face o persoană obișnuită atunci când simte că un apropiat al său (membru de familie, coleg) este afectat de burnout?

Comunicarea în cadrul organizațional este deosebit de importantă și, atunci când ea este eficientă, reprezintă un factor protector împotriva patologiilor de stres ocupațional. Despre importanța comunicării în cuplu sau în familie nici nu are rost să mai menționez cât de importantă este pentru identificarea precoce a burnoutului, depresiei și a oricărei condiții psihologice sau psihiatrice. Ceea ce poate face o persoană pentru cineva apropiat, dacă sesizează elemente de burnout, este să încerce să-l/să o ajute să reducă din presiunea stresului profesional (număr prea mare de activități, termene limită prea scurte, lipsa unor resurse externe, umane sau materiale, care să poată fi de ajutor în respectivul context) și să-l/să o însoțească în recăpătarea accesului la resursele proprii (de exemplu, prin reamintirea unor succese anterioare și a modului în care au fost obținute, dat fiind că o persoană cu burnout sever poate să considere că doar eșecurile contează și chiar o definesc, iar succesele au fost întâmplătoare). Dacă aceste măsuri ”de prim ajutor” nu funcționează, cel mai bine ar fi să recomande persoanei apropiate un consult la un specialist în sănătate mintală.

Cât de important este ca o organizație să încurajeze dialogul deschis pe o temă atât de sensibilă?

Cred că este important pentru manageri să recunoască existența patologiilor de stres profesional și să nu atribuie scăderea randamentului ocupațional, care este unul dintre semnele centrale ale acestor afecțiuni, unei lipse de bunăvoință sau chiar unei dorințe de subminare a efortului de echipă din partea persoanei afectate.

Însă, așa cum spuneam și într-una dintre discuțiile noastre anterioare, stresul profesional este cauza sindromului de burnout și a patologiilor înrudite, dar declanșarea afecțiunilor menționate se produce prin întâlnirea nefericită a stresului ocupațional cu un anumit teren individual. Nu toate persoanele confruntate cu același nivel de stres profesional vor dezvolta reacții de intensitate clinică, iar aici intervine raportul dintre reziliența fiecărei persoane (”resursele” sau factorii care ne fac să rezistăm în condiții dificile) și sensibilitățile individuale (”breșele” prin care se inserează stresul în nivelurile profunde ale sistemului nostru psihic, expunându-ne la afecțiuni psihice sau psihosomatice). Așadar, adaptarea scopurilor profesionale la resursele proprii și la aspirațiile de bază ale persoanei în cauză este esențială pentru a evita supraîncărcarea și alunecarea în epuizare.

De asemenea, foarte important este efortul constant pe care fiecare om trebuie să-l depună pentru a-și ajusta obiectivele la resurse și pentru a distinge între: (1) activitățile profesionale ”cu sens”, care coincid cu aspirațiile sale fundamentale, (2)  activitățile profesionale ”parazite” care doar consumă din resurse, fără a oferi beneficii certe și care sunt deseori asumate fără o analiză prealabilă și (3) activitățile profesionale ”necesare” (chiar dacă nu și dorite sau plăcute) pentru asigurarea unui venit adecvat cerințelor personale și familiale.

Aceasta nu poate fi interpretată în niciun sens ca reprezentând o pledoarie către renunțarea la orice dorință de ascensiune profesională și încurajarea încremenirii într-un proiect al mediocrității. Dimpotrivă, scopul diferențierii între cele trei tipuri de activități profesionale de mai sus este acela de a găsi o modalitate optimă de investire a resurselor fără a atinge stadiul unei înstrăinări de propria persoană.

După un adevărat maraton de trei ediții, care ar fi cea mai importantă concluzie pe care să o oferim cititorilor noștri?

Ca să concluzionez, orice oboseală prelungită care nu cedează după o perioadă de odihnă, în combinație cu alte senzații psihice sau fizice neplăcute și cu scăderea randamentului cotidian (profesional, social, familial), apărute la o persoană care este conștientă de faptul că lucrează într-un mediu stresant un număr de ore ridicat, ar trebui să atragă căutarea unui consult la un specialist în sănătate mintală. Întrucât, după cum am menționat, patologia de stres poate asocia alte tulburări fizice sau psihice, se recomandă o evaluare interdisciplinară a persoanei. Desigur, există și forme ușoare sau moderate, în care intervenții psihosociale sau organizaționale minimale sunt suficiente. Dar pentru a detecta astfel de forme de severitate redusă, trebuie ca persoana să solicite ajutor în fazele precoce.

---