Trei motive să citești literatură. Dovezi din psihologie și neuroștiințe

Cititul nu e un lucru care se învață ușor. În contrast cu dezinvoltura cu care un copil învață să vorbească de la adulții din jurul lui, procesul prin care același copil va învăța, mai târziu, să citească pare unul greoi și nenatural. Mai mult decât atât, a recunoaște literele și cuvintele este doar începutul; este nevoie să înțelegi și să interpretezi ceea ce citești, competențe pe care, în mod îngrijorător, 42% din elevii din România nu le posedă (Iliescu & Airinei, 2022).

Trebuie să existe un motiv pentru care insistăm să transmitem mai departe acest produs cultural, în ciuda dificultății cu care se dobândește, dar care? Ce dovezi avem că ne face bine să citim literatură și ce înseamnă, mai precis, acest „bine”?

Numeroase studii de psihologie și neuroștiințe par să confirme intuiția noastră că există anumite beneficii. Voi prezenta, în continuare, câteva dintre ele.

Ne îmbogățește experiența cu limbajul

Chiar și cele mai simple teste prin care măsurăm experiența cu literatura, cum ar fi cele de recunoaștere a numelor unor autori (Stanovich & West, 1989), s-au dovedit utile pentru a investiga dacă citind mai mult ne putem îmbunătăți abilitățile verbale. Într-adevăr, scoruri mai mari la astfel de teste au fost asociate în mod repetat cu un vocabular mai bogat și cu abilități mai bune de comprehensiune (Martin-Chang & Gould, 2008), iar efectele cauzale pot fi observate încă din copilărie.

În primul rând, trebuie precizat că expunerea la literatură începe cu mult înainte de învățarea alfabetului, iar dedicația cu care părinții facilitează această expunere are efecte pe termen lung. De exemplu, copiii cărora li se citesc mai des povești în copilăria timpurie tind să citească ei înșiși mai fluent în ciclul primar (Neuman & Dickinson, 2003). Pe de-o parte, aceste povești le pot îmbogăți vocabularul, deoarece conțin cuvinte care apar mult mai rar în conversațiile cu adulții. Studii recente estimează că, până la vârsta de 5 ani, copiii cărora li s-a citit o poveste pe zi au auzit cu 1.4 milioane mai multe cuvinte decât copiii cărora nu li s-a citit niciodată (Logan, 2019). Pe de altă parte, aceste povești le pot îmbogăți repertoriul sintactic (setul de cunoștințe despre structuri sintactice, de la cele mai simple la cele mai complexe) și îi pot familiariza mai repede cu anumite figuri de stil utilizate și în conversații, cum ar fi analogiile sau hiperbolele. Din păcate, însă, efectul poveștilor asupra repertoriului sintactic este mult mai rar studiat decât cel asupra vocabularului, și relația dintre cele două nu este la fel de clară. De exemplu, deși frecvența cu care li se citește copiilor a fost asociată, în trecut, cu abilitatea lor de a înțelege fraze complexe (Purcell-Gates, 1988), în studii mai recente, nivelul de expunere la literatură al părinților a fost cel care a prezis în mod direct această abilitate (Sénéchal, Pagan, Lever & Ouellette, 2008). Explicația ar putea fi una simplă: este posibil ca părinții care citesc ei înșiși mai mult să aleagă cărți care folosesc un limbaj mai complex, astfel contribuind la îmbunătățirea repertoriului sintactic al copiilor.

Ne ajută să-i înțelegem mai bine pe ceilalți

Ne poate ajuta cititul, o activitate pe care o facem în deplină singurătate, să navigăm mai bine prin situațiile sociale? Unele studii sugerează că da. Textele narative creează nenumărate ocazii pentru a simula astfel de situații în mintea noastră, câteodată oferindu-ne acces direct la gândurile, intențiile și dorințele personajelor (Oatley, 2016). Prin urmare, nu este surprinzător faptul că cei care citesc ficțiune mai des au performanțe mai bune în sarcini de identificare a emoțiilor sau a gândurilor altor persoane (Mumper & Gerrig, 2017).

Studii de imagistică de rezonanță magnetică funcțională (IRMf) au arătat că, în comparație cu cei care nu citesc în mod uzual, cititorii de ficțiune prezintă o activitate mai crescută în ariile cerebrale asociate cu „teoria minții” (înțelegerea stărilor mentale ale altor persoane) atunci când rezolvă astfel de sarcini (Tamir, Bricker, Dodell-Feder & Mitchell, 2016). Însă este la fel de posibil ca persoanele care citesc mai des să o facă tocmai pentru că au abilități socio-cognitive mai bune, și nu invers. Într-adevăr, în acest moment nu avem destule dovezi încât să excludem această explicație alternativă. Răspunsul pe care îl căutăm, însă, s-ar putea să fie mai complicat decât credem.

Efectul unui text asupra cititorului depinde atât de caracteristicile lui, cât și de cele ale cititorului. Anumite persoane, cu anumite trăsături, ar putea beneficia mai mult de pe urma simulărilor pe care le oferă narațiunile (de exemplu, cititorii care sunt mai ușor absorbiți de activități sau care au o imagerie vizuală (abilitatea de a „vedea” cu ochiul minții imagini, în absența unor stimuli externi) mai bună; Eekhof, Van Krieken & Willems, 2022), dar aceste lucruri rămân să fie investigate, în viitor.

Ne poate face mai fericiți

Literatura te poate face să simți o varietate de emoții, în multiple feluri. De pildă, poți empatiza cu personajele sau cu autorul, simțind aceeași emoție cu ei, însă poți trăi, de asemenea, uimire sau admirație pentru felul în care povestea a fost scrisă. Cele din urmă fac parte din categoria emoțiilor estetice, emoții care apar destul de rar în viața de zi cu zi, și care par să aibă un impact pozitiv asupra stării de bine (engl., well-being). Uimirea, în mod special, se asociază cu o stare de bine mai ridicată: un studiu recent a arătat că o singură experiență care induce uimire este suficientă pentru a scădea semnificativ nivelul de stres perceput și pentru a crește starea de bine chiar și la o săptămână după aceasta (Anderson, Monroy & Keltner, 2018).

Un alt mod prin care cititul ne poate face mai fericiți este prin faptul că ne oferă experiențe de flux (engl., flow): o stare foarte plăcută, în care ești complet absorbit de activitatea pe care o faci în acel moment (Nakamura & Csikszentmihalyi, 2014).  Pentru a atinge, însă, această stare atunci când citim este nevoie de câteva ingrediente esențiale, de la a înțelege conținutul textului și până la a ne identifica cu protagonistul (Thissen, Menninghaus & Schlotz, 2021). Altfel spus, ca să ne putem bucura cu adevărat de ce ne oferă literatura, trebuie, pe de-o parte, să avem o experiență vastă cu ficțiunea pentru a găsi textul comprehensibil, dar și să alegem cărți care prezintă în mod convingător situații și personaje cu care putem rezona. De exemplu, într-un studiu de IRMf în care participanții au citit texte narative, cititorii care au raportat că trăiseră ei înșiși situații similare cu cele descrise în text și le-au putut imagina mai clar, lucru reflectat și de o activitatea cerebrală mai crescută în ariile vizuale și motorii (Chow, Mar, Xu, Liu, Wagage & Braun, 2015).

O concluzie

Dacă ar fi să formulez o singură concluzie pe baza tuturor celor prezentate mai sus, ar fi aceasta: nu este important doar cât citim, ci și ce citim. Cu cât descoperim ficțiunea mai devreme și cu cât citim mai mult și mai diversificat, cu atât vom afla mai repede ce ne provoacă emoții mai puternice, cu ce întâmplări și personaje rezonăm mai mult și, în consecință, ce fel de literatură ne produce cea mai mare plăcere. Provocarea este să fim cât mai eficienți în căutările noastre, puși în fața unui număr din ce în ce mai mare de cărți publicate anual. Sunt destul de sigură, însă, că această căutare ne va fi ușurată de cercetări viitoare, atunci când vom înțelege mai bine cine are cel mai mult de câștigat de pe urma anumitor tipuri de ficțiune.

Referințele științifice:

Anderson, C. L., Monroy, M., & Keltner, D. (2018). Awe in nature heals: Evidence from military veterans, at-risk youth, and college students. Emotion, 18(8), 1195–1202. https://doi.org/10.1037/emo0000442

Chow, H. M., Mar, R. A., Xu, Y., Liu, S., Wagage, S., & Braun, A. R. (2015). Personal experience with narrated events modulates functional connectivity within visual and motor systems during story comprehension. Human Brain Mapping, 36(4), 1494–1505. https://doi.org/10.1002/hbm.22718

Eekhof, L. S., Van Krieken, K., & Willems, R. M. (2022). Reading about minds: The social-cognitive potential of narratives. Psychonomic Bulletin & Review, 1-16.

Iliescu, D., & Airinei, M. (2022). Raport privind nivelul de literație al elevilor din România.

Logan, J. A., Justice, L. M., Yumus, M., & Chaparro-Moreno, L. J. (2019). When children are not read to at home: The million word gap. Journal of Developmental & Behavioral Pediatrics, 40(5), 383-386.

Nakamura, J., & Csikszentmihalyi, M. (2014). The concept of flow. In Flow and the foundations of positive psychology (pp. 239-263). Springer, Dordrecht.

Neuman, S. B., & Dickinson, D. K. (Eds.). (2003). Handbook of early literacy research. pp.11-29

Mar, R. A., Oatley, K., Hirsh, J., dela Paz, J., & Peterson, J. B. (2006). Bookworms versus nerds: Exposure to fiction versus nonfiction, divergent associations with social ability, and the simulation of fictional social worlds. Journal of Research in Personality, 40(5), 694–712. https://doi.org/10.1016/j.jrp.2005.08.002

Purcell-Gates, V. (1988). Lexical and syntactic knowledge of written narrative held by well-read-to kindergartners and second graders. Research in the Teaching of English, 128-160.

Rudd, M., Vohs, K. D., & Aaker, J. (2012). Awe expands people’s perception of time, alters decision making, and enhances well-being. Psychological science, 23(10), 1130-1136.

Sénéchal, M., Pagan, S., Lever, R., & Ouellette, G. P. (2008). Relations among the frequency of shared reading and 4-year-old children’s vocabulary, morphological and syntax comprehension, and narrative skills. Early Education and Development, 19(1), 27-44.

Stanovich, K. E., & West, R. F. (1989). Exposure to print and orthographic processing. Reading research quarterly, 402-433.

Mar, R. A., Oatley, K., Djikic, M., & Mullin, J. (2011). Emotion and narrative fiction: Interactive influences before, during, and after reading. Cognition & emotion, 25(5), 818-833.

Martin‐Chang, S. L., & Gould, O. N. (2008). Revisiting print exposure: Exploring differential links to vocabulary, comprehension and reading rate. Journal of Research in Reading, 31(3), 273-284.

Mumper, M. L., & Gerrig, R. J. (2017). Leisure reading and social cognition: A meta-analysis. Psychology of Aesthetics, Creativity, and the Arts, 11(1), 109–120. https://doi.org/10.1037/aca0000089

Oatley, K. (2016). Fiction: Simulation of social worlds. Trends in cognitive sciences, 20(8), 618-628.

Tamir, D. I., Bricker, A. B., Dodell-Feder, D., & Mitchell, J. P. (2016). Reading fiction and reading minds: The role of simulation in the default network. Social Cognitive and Affective Neuroscience, 11(2), 215–224. https://doi.org/10.1093/scan/nsv114

Thissen, B. A. K., Menninghaus, W., & Schlotz, W. (2021). The pleasures of reading fiction explained by flow, presence, identification, suspense, and cognitive involvement. Psychology of Aesthetics, Creativity, and the Arts, 15(4), 710–724. https://doi.org/10.1037/aca0000367

Imagine de Petra de la Pixabay

---

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 279
Pentru abonare, click aici