Campanii de comunicare memorabile. În căutarea insight-urilor pierdute…
Cu toate că acestea sunt fundamentul fără de care este dificil ca o campanie de comunicare să devină memorabilă și mulți din industria comunicării sunt conștienți de acest lucru, nu de puține ori campaniile de comunicare sunt lipsite de astfel de insight-uri…
Explicații sunt multe, însă probabil cea mai relevantă pentru situația de față este că, deși îndelung căutate, insight-urile nu s-au lăsat găsite… Și aici apare paradoxul: deși insight-urile sunt la îndemâna tuturor, sunt foarte puțini cei care au inteligența de a observa și a face legături între ceea ce deja există, astfel încât să le descopere și să le valorifice.
Parafrazând un clasic al poeziei românești, aș spune că insight-urile sunt un fel de corolă de minuni a lumii, de care dacă știi să te apropii, dintr-o dată, te imbogățești cu noi înțelesuri care, mai apoi, îi schimbă și pe cei din jurul tau.
Insight-urilebune sunt punctul de plecare în gândirea unei campanii eficiente și memorabile, firul roșu de care se leagă strâns toate elementele unui întreg complicat. Dacă acestea s-ar putea găsi ușor, probabil ne-am putea apuca cu toții să facem strategii de comunicare… De cele mai multe ori, însă nu se întamplă așa…
Nu ajungi la insight-uri pentru campanii doar stând pe net toata ziua și luând de bun ce spun consumatorii acolo. De cele mai multe ori, ajută să iei contact cu lumea reală, să ieși din agenție, să asculți ce spun consumatorii, să îi percepi direct. Insă nu este suficient nici asta. Din păcate, insight-urile nu se arată nici în cercetări calitative și cantitative, dar ajută să ai la îndemână astfel de research-uri ca să le gasești… Și cum se găsesc până la urmă aceste insight-uri care schimbă destinul unei campanii?
Se găsesc recurgând la toate cele de mai sus și adăugând elementul care le poate valorifica – capacitatea de a face legături și de a vedea ceva nou acolo unde cei mai mulți nu văd decât informații.
Diversele informații despre consumatori și comportamentul acestora, despre psihologia lor, despre nevoile reale și dorințele declarate, despre emoțiile și motivațiile cele mai puternice, despre canalele de comunicare la care răspund, nu capată valoare decât în momentul în care consultanții în comunicare pot vedea dincolo de ele, pot descoperi legături, insight-urile mereu prezente acolo, dar nedescoperite încă până atunci. Pentru asta e nevoie de creativitate, de cunoștințe de specialitate și, nu în ultimul rand, de experiență și fler. Găsiți astfel de consultanți în 2013 și sunt șanse mari să găsiți insight-uri valoroase și campanii memorabile de comunicare.
Liliana Stănculescu, Consultant Comunicare
Account Director IMAGE Public Relations