Ce ne opreşte pe noi să fim paşoptişti?
Cristian Lupeş. A revenit ca să aibă de unde pleca.
Am plecat de la ideea să-l întâlnesc în persoană pe Cristian la Stuttgart. Însă cum ziua se apropia de „începutul“ ei şi nu aveam răspunsurile la toate necunoscutele (ca de exemplu oră, loc de întâlnire, cum anume ne recunoaştem…), l-am căutat puţin neliniştit. I-am scris un e-mail cu timiditate şi am aşteptat un răspuns. Părea că a rămas să se prezinte cititorilor prin e-mail şi portabil. „Muzica este o revelaţie mai înaltă decât orice înţelepciune şi filosofie“, spunea Ludwig van Beethoven, iar această definiţie a funcţionat ca un ice-breaker în discuţia noastră.
A aflat de oportunitatea de a fi asistentul dirijorului principal al Orchestrei Simfonice Bamberg, Jonathan Nott. „Era şansa mea de a mă îmbogăţi spiritual şi profesional chiar în oraşul care găzduia Concursul de dirijat – Mahler.“ Cu sprijinul prietenesc al unei agenţii de PR muzical din Londra, prin determinare şi dorinţă, a ajuns unde îşi dorea. În lumea muzicală din România, Filarmonica din Bamberg este celebră, pentru că acolo a dirijat destul de mult timp Ionel Perlea. Entuziasmat şi nerăbdător să ajungă la Bamberg Symphoniker, o instituţie importantă în Bavaria, aşteptările i-au fost împlinite: un oraşel cu o istorie impresionantă – o „bucată“ dintr-o insulă catolică într-o „mare“ de protestantism bavarez.
A fost primit cu căldură de noii săi colegi, poate de aceea acomodarea i-a fost uşoară. Îşi aminteşte de perioada plină de noutăţi, confirmări, programul intens de repetiţii şi înregistrări în sala de concerte, „bucurii intelectuale“ şi muzicienii extraordinari pe care i-a cunoscut şi cu care a legat prietenii. Cu Herbert Blomstedt a avut şansa să plece şi la Zürich pentru a-l asista la câteva repetiţii împreună cu Züricher Tonhalle Orchester, eveniment ce i-a adus o colaborare ulterioară cu orchestra din Zürich care a durat câteva luni. Apoi este Jonathan Nott, pe care l-a asistat, mai apoi a colaborat şi cu managerul instituţiei Wolfgang Fink, de care îşi aminteşte că avea un caracter tipic nemţesc, „puţin cam rece, dar amabil şi entuziast când vine vorba despre orchestra pe care o conduce“.
„Dacă Bambergul m-a pregătit, Elveţia, Olanda şi Berlinul m-au împlinit. Am avut nevoie de acea perioadă de acomodare bavareză pentru a şti cum să preiau tot ce mi s-a oferit în celelalte locuri.“ Experienţele care au urmat i-au completat dezvoltarea şi noul traseu pe care a păşit: Geneva şi Zürich în acelaşi timp, unde la orchestre precum Swiss Roman şi TonhalleOrchester Zürich a întâlnit muzicieni incredibili, dirijori de care s-a ataşat. Apoi – Amsterdam, unde simplitatea şi modestia fiecărui gest, inspiraţia muzicală şi, în acelaşi timp, respectul pentru tradiţie l-au fascinat. „Mi-era teamă la un moment dat că nu voi şti să adun destul de multă informaţie, dar am înţeles că maximul de eficienţă îl pot obţine doar trăind sincer şi cu bucurie tot ce mi se întâmplă. Admirând ne înălţăm. Şi astfel am trecut peste greutăţi.“ A găsit sprijin în prieteni, în cei care ţin la el, care au crezut şi cred în el, oameni precum „Anca, o bună prietenă căreia îi admir vitalitatea şi iniţiativele, a găsit formula să-mi finanţeze o bună parte din stagiul elveţian, sau Dana Ghiţa, asistenta mea, care mi-a rezolvat toate probemele care apăreau în ţară, şi, evident, pe părinţi i-am simţit lângă mine tot timpul.“
Invitaţie la Festival
Cristian Lupeş a ţinut să vă parvină această invitaţie: „La Festivalul George Enescu, în data de 3 septembrie, la Sala Mihail Jora a Societăţii Române de Radiodifuziune voi dirija Camerata Regală în cadrul secţiunii Muzica sec. XXI – Enescu şi Contemporanii săi. Pe 8 septembrie, în stagiunea viitoare, mă voi afla la Târgu-Mureş unde voi susţine un concert cu Filarmonica locală.“ (a consemnat Alexandru Antonie)
„Berlinul este cel mai important centru cultural al Europei. Tot ceea ce înseamnă cultură este acolo. Iar dacă s-a ivit această şansă… sigur că orice artist îşi doreşte să «traiască» acolo, şi numesc doar doi mari dirijori ai lumii: Sergiu Celibidache şi Herbert von Karajan.“ – Constantin Grigore
Mulțumiri companiei CISCO pentru suport.
Citește pe slide-ul 2 povestea lui Constantin Grigore
Constantin Grigore. În căutarea însoţitorilor de drum
Are aceeaşi vârstă cu mine. Ştie că în septembrie va pleca din ţară şi nu îşi poate ascunde foarte bine angoasa. Încă nu a pus la punct toate detaliile. Să-l ajut, îl întreb dacă prietenii îl „cheamă“ Constantin. „Nu, Costi!“ Costi s-a născut cu muzica. Când era mic, se asculta muzică în casă. Aceasta era singura legătură a familiei lui cu această artă. A început la grădiniţă, iar educatoarea le-a recomandat alor lui să-i cultive interesul pentru muzică. După 21 de ani, în 2009, se afla la pupitru, la Palatul Parlamentului, iar în faţa sa erau 170 de artişti, iar în spatele său – 10 000 de oameni. Costi va merge la toamnă să facă asistenţă la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (adică Orchestra Radio din Berlin), sub îndrumarea Maestrului Marek Janowski. „Meseria de dirijor se fură: asta pot face, se mulează pe caracterul meu sau nu.“
Celibidache, „cel mai important dirijor al lumii“, a fost prim-dirijor al orchestrei unde va merge să-şi facă asistenţa, în perioada ’45-’46. I-a mai atras atenţia şi Orchestra Filarmonicii din Londra, dar şi Tohnhalle Zürich – două oraşe foarte scumpe. Îi este clar că în meseria sa va studia toată viaţa. „Întotdeauna vei descoperi ceva neştiut în textul muzical“.
Ca dirijor-asistent va fi ca o „umbră“ a prim-dirijorului, iar membrii orchestrei îl vor privi ca pe unul de-al lor. Aceasta se va traduce în ore de repetiţii, networking, turnee, cazare, masă… Şi mai sunt costurile biletelor la concertele pe care Berlinul i le va oferi din plin: anual sunt invitate nenumărate orchestre foarte puternice. „Nu e filarmonică, dar e cel puţin la fel de bună ca şi Filarmonica.“ Această instituţie are proiectul de prezentare al operelor lui Wagner, iar în 2013 sunt aşteptaţi la Bucureşti, în cadrul Festivalului George Enescu. (Costi s-a numărat în echipa de organizare a festivalului, condusă de Mihai Constantinescu).
În perioada facultăţii a avut două burse (Erasmus şi Ceepus). Acum ne are pe noi. Pleacă în octombrie. (a consemnat Mihai Cristian Știrbu)
Implicare din pasiune
În perioada studiilor urmate în ţară, apoi în Polonia la Academia de Muzică „Karol Lipinski“, Constantin Grigore a beneficiat de îndrumarea unor maeştri recunoscuţi ai dirijatului. Repertoriul său cuprinde lucrări de Bach, Vivaldi, Mozart, Beethoven, Schubert, Liszt, Chopin, Brahms, Sibelius, Ceaikovski, Strauss, De Falla, Sarasate, Turina, Bizet, Enescu, Szymanowski, Dediu etc. Pe lista preocupărilor sale se numără Camerata Regală – orchestra de cameră aflată sub Înaltul Patronaj al Casei Regale. În acest proiect e implicat de Radu Chişu – concertmaestrul orchestrei – cu care face echipă şi la Elite Art Club UNESCO – membru exclusiv în România al Jeunesses Musicales International.
Prin întâlnirea cu tânărul dirijor Constantin Grigore, Mihai Cristian Stirbu, jurnalist la Cariere, şi-a găsit câteva răspunsuri la întrebări care-l neliniştesc.
Co-autorul acestui feature, Alexandru Antonie,, stabilit din septembrie 2010 la Berlin (oraş supranumit „New York-ul Europei“), avea nevoie de o persoană care să-i reamintească scopul pentru care a ales să părăsească Constanţa pentru Bucureşti. După nouă luni, a venit rândul să se simtă berlinez, „pretextul“ constituindu-l o bursă la un master în Marketing. Din Berlin a contactat un alt tânăr dirijor, pe Cristian Lupeş, cel pe care-l putem asocia cu „noii paşoptişti“.
