Cea mai importantă întrebare la care ar trebui să ne răspundem
Oamenii vor să trăiască o viaţă plăcută. Întreaga noastră societate modernă ne conduce către nişte idealuri, fie ele psihice sau de alt gen. Trebuie să fim mai sănătoşi, să arătăm mai bine, să ne îmbrăcăm bine, să fim mai productivi la job şi aşa mai departe.
Poate că la un moment dat v-ar plăcea să faceţi surfing în Australia, să puneţi bazele unei afaceri care să producă bani – în sprijinul unor oameni oropsiţi de soartă -, sau pur şi simplu să vă scufundaţi în Groapa Marianelor, ca James Cameron.
Însă e simplu să ne dorim ceva, după cum spune şi Mark Manson, autor şi antreprenor. E chiar banal.
Întrebare pe care trebuie să o punem este: „cât suntem de dispuşi să suferim pentru asta? Cât efort suntem capabili să depunem?” De pildă, e foarte adevărat că ne-ar plăcea să fim slabi şi tonifiaţi, însă de când n-am mai ieşit la o tură de alergare prin parc sau de când n-am mai trecut pe la sală?
Toţi am vrea să fim independenţi financiar, am vrea să nu batem pe la uşi şi să avem timp liber. Însă suntem gata să muncim 60 de ore pe săptămână, suntem gata să ne luptăm cu hârţoage care nu ne fac nicio plăcere, suntem gata să riscăm, să muncim departe de casă sau să facem naveta pentru un job mai bun? Fiţi sinceri. Aproape toţi colegii voştri care au succes în viaţă sunt muncitori, determinaţi şi au mai mult curaj.
Nici când vine vorba de obţinerea partenerilor de viaţă nu e atât de simplu. Dacă o dorim atât de mult pe colega nu ştiu care, sau pe tipul interesant de la departamentul de marketing, suntem dispuşi să trecem prin tot disconfortul psihic pe care ni l-ar da un eventual refuz umilitor?
Adevărul este că ajungem la ce ne dorim prin luptă. Lucrurile nu se întâmplă pur şi simplu. E nevoie de efort considerabil. Însă, la fel de adevarat este că starea noastră naturală ne determină să evităm efortul, suferinţa, durerea. Şi tocmai de aceea cei mai mulţi dintre noi nu o facem.
Trăim într-o lume concurenţială, unde doar cei dispuşi să depună efort au succes. Numai sportivii care muncesc până la epuizare urcă pe podium. Acum gândiţi-vă la Steve Jobs, la Branson sau la Manny Pacquiao. Este adevărat că sunt şi oameni talentaţi, deosebiţi, dar pentru nici unul succesul nu a venit de la sine. Toţi au muncit până la epuizare, iar atunci când au căzut la pământ s-au ridicat şi au luat-o de la capăt.
Cu toţii avem ţeluri mai mici sau mai mari, însă poate ar fi bine să nu uităm că dacă ne-ar plăcea să călătorim cu propriul iaht în jurul lumii, s-ar putea să avem nevoie de ceva mai mult decât o simplă slujbă cu un salariu acceptabil.