50.000 de euro pentru start-up-uri din domeniul IT
Start-up-urile europene active din domeniul aplicatiilor mobile, al Internetului si al dezvoltarii de software vor primi sprijin si finantare din partea organizatiei Openfund din Grecia.
Urmatoarea runda de selectie se incheie pe 30 noiembrie, iar valoarea sumelor oferite a ajuns la 50.000 de euro, fata de maxim 35.000 de euro, cat era inainte. Participatiile pe care trebuie sa le ofere start-up-urile selectate au ramas la 15%.
Persoanele talentate care au experienta in domeniu, dar si abilitatea de a construi echipe, sunt cateva dintre criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca antreprenorii.
Start-up-urile participante trebuie sa se bazeze pe inovatie, reprezentantii fondului fiind in cautarea ideilor disruptive. Totusi, o propunere nu este respinsa doar daca nu indeplineste acest criteriu.