94 de ani de RADIO ROMÂNIA, marcați printr-un concert aniversar
RADIO ROMÂNIA împlinește 94 de ani de când intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate, 94 de ani de când prestigioasa instituție publică reflectă cele mai importante evenimente. La 1 noiembrie 1928 a avut loc difuzarea primei emisiuni a serviciului public de radio al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, instituţie cunoscută în prezent sub numele de brand Radio România. Astăzi, Radio România continuă să fie un reper, studiile de audiență reflectând popularitatea emisiunilor difuzate.
Ca o traducere a misiunii de promovare a culturii asumate de radioul public, dirijorul Mihail Jora a înființat în același an 1928 Orchestra Radio, astăzi ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, ansamblu ce sărbătorește așadar aceeași frumoasă vârstă de 94 de ani și care dăruiește publicului său, în fiecare an, un concert aniversar.
Vineri, 28 octombrie 2022 (de la 19.00), pe scena Sălii Radio va urca dirijorul român GHEORGHE COSTIN, care s-a format sub îndrumarea unor mari personalităţi dirijorale – Sergiu Celibidache şi Erich Bergel – și a fost aplaudat ca dirijor permanent al filarmonicilor din Timişoara, Târgu-Mureş şi Iaşi. A fost invitat să dirijeze la pupitrul tuturor orchestrelor filarmonice din România, dar şi peste hotare, fie ca dirijor oaspete al unor prestigioase ansambluri europene, fie împreună cu orchestre româneşti, în turnee sau în festivaluri.
Invitată specială a serii este și pianista RALUCA ŞTIRBĂŢ, cunoscută publicului larg ca inițiatoare a campaniei de salvare a Casei Enescu de la Mihăileni (jud. Botoșani). La doar 10 ani, Raluca Știrbăț a debutat alături de Filarmonica Moldova din Iași, sub bagheta lui Ion Baciu. Au urmat concerte cu majoritatea orchestrelor din ţară și apoi și-a construit o frumoasă carieră internațională, fiind aplaudată în Austria (Konzerthaus, Musikverein, Yamahasaal din Viena, Mozarteum – Salzburg, Stefaniensaal – Graz) și în festivaluri din Europa, S.U.A și Japonia.
Concertul aniversar va debuta cu o lucrare a compozitorului român PASCAL BENTOIU: Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră. Acesta a avut privilegiul de a studia chiar sub îndrumarea lui Mihail Jora, creatorul Orchestrei Naționale Radio.
În a doua parte a serii veți asculta Simfonia nr. 4 de BRAHMS, a cărei premieră absolută a avut loc chiar sub bagheta compozitorului, la Meiningen (Germania), pe 25 octombrie 1885.
În septembrie 1998, GHEORGHE COSTIN a debutat la pupitrul Orchestrei de cameră „London Schubert Players Orchestra”, în Festivalul Internaţional de la Windsor. Memorabile rămân concertele cu lucrări de Yannis Xenakis din anii 1992 (Bucureşti) şi 1993 (Cluj-Napoca) interpretate în prezenţa compozitorului, eveniment în urma căruia a fost distins cu Premiul Uniunii Criticilor „Mihail Jora” din România. În 2011 și 2017 a dirijat Lebanese Philharmonic Orchestra din Beirut, iar în 2016 a dirijat Kammerorchester din Wernigerode (Germania).
A efectuat turnee în Ungaria, Serbia, Austria, Germania, Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Elveţia, Grecia, Anglia, Olanda, Belgia și Canada, în renumite săli de concerte: Sala UNESCO – Paris, Sala Gasteig, Herkulessaal der Residenz și Carl Orff – Saal (München), Megaro Moussikis (Atena).
Născută la Iași, RALUCA ŞTIRBĂŢ a început studiul pianului la Liceul de Artă Octav Băncilă, iar după un an de studiu la Academia de Muzică „George Enescu” a fost admisă cu punctaj maxim la Universitatea de Muzică din Viena, unde a obținut renumita diplomă Solistendiplom şi titlul Magister Artium.
A realizat numeroase imprimări pentru case de discuri și radio-uri, printre care Integralele creației enesciene pentru pian solo (Hänssler classic, 2015) și violoncel și pian (alături de Rudolf Leopold, Paladino music, Viena, 2021), Gramola (Viena, 2011 și 2013), Music minus one (SUA), Radio Zürich, VDE-Gallo și Radio Svizzera Italiana, Hungaroton, ORF.Înregistrările ei sunt difuzate la posturi radio din Austria (ORF, Radio Stephansdom), Elveţia (Radio Zürich, Suisse Romande, Radio Swiss Classic, Radio della Svizzera Italiana), România, Ungaria etc.
Raluca Știrbăț a fondat Societatea Internaţională George Enescu din Viena, pianista fiind activă şi în domeniul muzicologic și pedagogic. Menționăm traducerea în limba germană a Capodoperelor enesciene de Pascal Bentoiu (George Enescu. Meisterwerke, Frank & Timme, 2015), precum și îngrijirea ediției Urtext a partiturilor Creației pentru pian de Enescu (vol. I, Grafoart, 2016). De curând, Raluca Știrbăț a publicat volumul George Enescu – Creaţia pentru pian (Editura Muzicală, 2022), considerat de personalități marcante ale vieții muzicale românești și nu numai „o carte-scânteie” și „o reușită de referință pentru muzicologia românească”.
Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.
Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.
Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.