Conducerea AIEE – reconfirmată pentru următorii 2 ani
Adunarea Generală a Asociației Inginerilor Energeticieni și Electricieni – AIEE, întrunită în data de 16 aprilie, la Universitatea Națională de Știintă și Tehnologie Politehnica București, a ales Consiliul Director pentru următorii doi ani. Urmare a activității și rezultatelor remarcabile, obținute în primii 2 ani de activitate ai Asociației, membrii AIEE au reconfirmat aceeași echipă de conducere, formată din: Mircea Bițoiu – Președinte, Virgil Popescu – Vicepreședinte, Andreea Vlaicu – Director Executiv, Răzvan Encică și Daniel Costianu – membri.
În 2023, AIEE a avut o evoluție spectaculoasă, atât din punct de vedere al activităților, cât și parteneriate și cifră de afaceri. Au fost realizate proiecte ce au implicat mii de energeticieni și viitori energeticieni: evenimente de carieră energetică, mese rotunde, vizite tehnice la companiile partenere, întâlniri în cadrul Eurel, cursuri de specialitate și un eveniment de gală tradițional dedicat voluntarilor.
Asociația a dezvoltat o serie de parteneriate cu Universitatea Națională de Știintă și Tehnologie Politehnica București, cu principalele companii din domeniul energetic, cu asociatii profesionale din industria energetica și cu publicații media de specialitate. AIEE este membră EUREL, the Convention of National Associations of Electrical, Electronic and Information Technology Engineers of Europe (https://www.eurel.org ). Membrii noștri au participat activ la evenimentele proiectele pentru tineret, organizate de EUREL.
La Adunarea Generală, la care au participat fizic sau prin împuterniciți 56 din cei 62 de membrii AIEE, a fost aprobat Raportul Consiliului Director pentru anul 2023 și au fost stabilite direcțiile pentru viitor. De asemenea, au fost aprobații noi membri: 20 de specialiști în industria energetică au fost cooptați în AIEE, numărul membrilor ajungând la 82. Potrivit Statului Asociației, “Membrii AIEE pot fi persoane fizice, profesioniști în domeniul energetic, electric sau domenii conexe și care au preocupări în domeniul energetic sau electric, care recunosc statutul și susțin activitatea și interesele Asociației.”
Mircea Bițoiu, Președinte AIEE: “În primii doi ani, ne-am preocupat și am acționat pentru consolidarea asociației din punct de vedere administrativ, am dezvoltat parteneriate cu principalii jucători din industria energetică: companii, media și asociatii. AIEE este afiliată la asociații europene -EUREL și naționale – ASRO. Am reușit să ne atingem obiectivul pe care ni l-am propus la înființare – să dezvoltăm Asociația, prin proiectele noastre și evenimentele pe care le-am organizat, cu succes. Pentru viitor, ne propunem implementarea de noi proiecte și să ne poziționăm ca o asociație profesionistă, a specialiștilor, de care industria energetică are mare nevoie. Ne dorim să creăm un pool de specialiști din domeniul energetic”.
Andreea Vlaicu, Director Executiv AIEE: “Doresc să adresez mulțumiri partenerilor noștri și tuturor celor care cred în noi, ne susțin și ne urmăresc activitatea. Ne bucură interesul major al autorităților, companiilor și studenților pentru proiectele și evenimentele noastre. De asemenenea, ne onorează interesul specialiștilor din industria energetică de a deveni membri AIEE. Ne-am propus să fim vocea specialiștilor ingineri din industria energetică și un real sprijin pentru generațiile viitoare”.
Cu energie spre viitor!