Criza ascunsa
Ideea de baza a conceptului de economics este raritatea, insuficienta, limitarea resurselor: cine are acces la resursele cele mai valoroase, are cele mai bune sanse de reusita.
Teoriile moderne ale managementului, cele care fac referire la avantajul competitiv, au la baza aceleasi concepte de resurse, capabilitati si competente. Va intreb, oare ce resurse mai valoroase decat inteligenta, talentul, expertiza, reputatia cunoasteti pe lumea asta? Petrolul, cumva? Aurul? Banii? Terenurile? Da, si ele, dar intr-o muuuuult mai mica masura decat resursele umane de talent si de knowledge. La bani egali, la petrol egal, la aur egal, resursa umana face diferenta. In plina maturitate a demonstratiei globale ca ceea ce face cu adevarat diferenta este resursa umana (vezi, spre exemplu, industriile din new economy, din tehnologie si felul in care Google sau Youtube au surclasat valoric businessuri mamut care au acumulat valoare in 80 de ani si felul in care vanatoarea de oameni pentru anumite pozitii din orice fel de businessuri s-a transformat intr-un key succes factor), statul roman vine ca un autist si ne propune un nou model: cel al avantajului competitiv bazat nu pe competente, capabilitati si resurse, ci pe incompetenta si iresponsabilitate, pe relationari clientelare (atentie, nu despre networkingul capitalist vorbim aici), cel al coruptiei ca regula si nu ca exceptie. Practic, asistam in ultima vreme, in orice industrie am lucra, la o metastaza a coruptiei si la amenintarea uneia dintre legile vitale ale capitalismului: sansa la competitie egala. Iar asta vine la pachet cu reducerea sanselor de a crea prosperitate pentru „businessul Romania" si de a crea mult trambitatul stat modern.
Acum opt ani, cand am plecat din lumea top managementului corporatist si am intrat in antreprenoriatul serviciilor profesionale de consultanta, aveam deja un bagaj impresionant de knowledge, bizuit pe o experienta relevanta, si ma puteam baza pe un networking cladit cu o atentie obsesiva la reputatia mea profesionala si umana. Si spun cu sinceritate ca, pana cu putin timp in urma, am crezut ca Romania este locul potrivit pentru mine, datorita imenselor oportunitati antreprenoriale de a deschide noi domenii, de a face specializare si de a construi lucruri unice, de la fundament. Ceea ce scriu acum nu are legatura cu criza mondiala care imi afecteaza afacerea de mai bine de un an. Criza economica ne afecteaza pe toti si va trece, dar, dupa asta, ceilalti vor reincepe sa alerge, in timp ce noi ne vom trezi intr-o mlastina.
Mi-e, pentru prima oara, teama ca ceea ce am construit in 18 ani de munca asidua, seriozitate, lipsa a compromisului, aspiratie (the hard way, cum ar zice americanul) nu conteaza la fel de mult precum capacitatea de a fi corupt. Mi-e teama ca a fi cu adevarat exceptional in ceea ce faci a inceput sa conteze mai putin decat a fi capabil sa faci compromisuri in etica afacerii tale. Mi-e teama ca certitudinea pe care mi-am construit cariera (si viata, intr-un fel) nu mai este un avantaj competitiv in aceste locuri, ci un handicap. Mi-e teama ca acel set unic de capabilitati si competente personale pe care cu atata efort si speranta le-am cultivat, atat in ceea ce ma priveste, cat si in ceea ce ii priveste pe oamenii cu care am lucrat si lucrez, si care m-a ajutat sa construiesc cel mai bun avantaj competitv pentru mine si afacerea pe care o conduc, nu mai are puterea sa atraga succesul si prosperitatea.
Si, ca sa fiu foarte onesta pana la capat, nu as vrea sa credeti ca sunt chiar o „garofita" in business. Ma consider un om puternic si capabil sa inteleaga si sa actioneze pentru binele businessului, dar in limitele eticii si ale moralitatii. Am reusit, astfel, sa construiesc o companie care a deschis o nisa in piata serviciilor profesionale de comunicare si care este liderul acestei piete si se mandreste cu unele dintre cele mai puternice branduri autohtone in portofoliu.
Suntem oameni liberi pentru ca avem libertatea de a gandi, de a decide, iar deciziile pe care le luam au impact direct in viata noastra. Ce ne facem insa atunci cand nu aceste decizii personale, bazate pe cunostinte, talent, acumulare, viziune sunt cele care conteaza, ci altele, gandite de alti oameni, care ne „aranjeaza", prin puterea pe care o au, succesul sau insuccesul, usurinta sau dificultatea de a izbandi? Ce ne facem cand altii decid pentru noi? Nu ne mai simtim si nu mai functionam ca oameni liberi. Fiindca nu mai credem ca noi, fiecare dintre noi, putem schimba destinul, viitorul, sansa etc.
Ma gandesc la cei tineri, care pasesc in viata cu atata speranta si atata energie pozitiva. Oare ce inteleg ei din toate aceste intamplari? Am in echipa Brandient si cativa – putini, e drept – oameni sub 30 de ani (sunt insa destul de maturi, atata timp cat fiecare are cel putin 6-8 ani de activitate). Sunt foarte inteligenti, talentati si sensibili la ceea ce ii inconjoara: nu-i pot pacali; nu le mai pot „vinde" speranta ca viata lor, cariera lor, competentele lor sunt cele care fac diferenta. Unul dintre ei m-a intrebat, tragicomic, la petrecerea de Craciun: „Si la ce iti foloseste reputatia ta, in tara asta, Aneta?" Cinic, pentru cineva sub 30 de ani, nu-i asa? Trist pentru politicienii care conduc tara si care vorbesc ca morile stricate despre tineretul patriei, in timp ce ii aduc in aceasta ipostaza pe cei mai buni, pe cei mai talentati dintre tineri.
Prosperitatea nationala trebuie creata; nu este inclusa in ADN-ul resurselor nationale ale unei tari. Depinde de capacitatea natiunii respective de a crea, de a evolua, de a inova. In timp ce economia globala isi pune problema comportamentului economic (behavioural economics), adica aduce in discutie si consecintele actiunilor economice, nu numai intentiile si procesele, Romania reuseste sa se intoarca in timp, spre comunism, ignorand regulile de creare a prosperitatii nationale, prin nerespectarea sanselor egale de competitie si prin dispretul pentru avantajul competitiv bazat pe resurse, competente, capabilitati. Probabil ca acesta este ultimul moment cand fiecare dintre noi poate sa faca ceva, fiindca a fi cinstit si exceptional nu mai e de ajuns.
Probabil ca va trebui sa incepem sa militam pentru ceea ce credem si impotriva a ceea ce dispretuim.