Număr record de vizitatori din toate colțurile lumii la RO-Wine
Un weekend efervescent a marcat cea de a 14-a ediție a evenimentului RO-Wine Ediția de Toamnă.
Pe 15 și 16 octombrie și-au dat întâlnire la Fratelli Studios București, 150 de producători de vinuri premium și superpremium din România și din toată lumea, o selecție exclusivistă de vinuri spumante din Champagne și Prosecco, vinuri bio și biodinamice, însoțite de produse gourmet, bere craft și cafea de specialitate.
Vinurile din România, Republica Moldova, Italia, Franța, Spania, Noua Zeelandă, Argentina, Chile, SUA, Georgia, Portugalia au fost reprezentate chiar de proprietarii cramelor și de oenologii din spatele etichetelor, care au venit special la RO-Wine pentru a le spune celor peste 6000 de vizitatori poveștile lor. Printre aceștia s-a numărat și celebrul jurnalist și om de televiziune italian Bruno Vespa (a cărui emisiune este supranumită „a treia cameră a Parlamentului”), care și-a prezentat vinurile atât la standul de producator, cât și prin masterclass-ul „Primitivo – The King of Puglia”, pe care l-a susținut.
Evenimentul s-a bucurat de un număr impresionant de vizitatori, pentru care au fost deschise aproximativ 10 000 de sticle, în cele două săli de degustare, dar și în cadrul programului de Masterclass-uri.Cantine de Nicolai a încantat publicul cu slănină și pateu de vită aduse din Maramureș, croissant-uri și pâine caldâ. Alături de reprezentanții pieței HoReCa autohtone, la festival și-au făcut simțită prezența și importatori de vin Canada, Spania, Anglia și Olanda, alături de vizitatori din toată țara și din străinătate, veniți special pentru RO-Wine.
Printre opere de artă și sticle rarissime, participanții au avut plăcerea să descopere peste 800 de etichete de vin.
La finalul festivalului, un plus de bucurie a fost adus de momenul live susținut de saxofonistul Daniel Puccio, venit special din Statele Unite pentru a celebra alături de noi închiderea sezonului de evenimente RO-Wine din anul 2022.