Veşti bune pentru şomeri
Este vorba de proiectul “Fii competent pe piața muncii – Dezvoltarea competențelor profesionale pentru reintegrarea șomerilor în viața activă în județul Galați“, contract de finanțare POS DRU/100/5.1/G/76762.
Ne îndreptățesc să considerăm acest proiect drept unul de succes atât aspectul cantitativ al proiectului, respectiv atingerea și depășirea indicatorilor contractați, cât și îndeplinirea tuturor rezultatelor asumate, în condițiile în care coeficientul de realizare a indicatorilor și grupului țintă fiind de 172%, în condițiile cheltuirii a cca. 85% din bugetul contractat. O prezentare detaliată a nivelului de realizare a indicatorilor asumați în cadrul proiectului poate fi găsită aici.
Obiectivul general al acestui proiect l-a constituit facilitarea integrării pe piaţa muncii şi în viaţa activă a şomerilor din judeţul Galaţi, un accent deosebit fiind pus pe situaţia şomerilor de lungă durată, tineri sau peste 45 de ani.
În cadrul proiectului un rol important l-a jucat activitatea de cercetare, rezultatele obținute fiind comunicate public și orientând activitățile de formare profesională și cele de consiliere. Principalele concluzii ale cercetării pot fi găsite aici.
Proiectul a debutat cu activităţi de cercetare privind tendinţele şi necesarul de competenţe pe piaţa muncii. Cercetările înglobează două studii, unul privind situaţia persoanelor aflate în şomaj iar al doilea a vizat estimarea necesarului de competențe a angajatorilor de forţă de muncă pe termen scurt, mediu şi lung. Rezultatele acestei cercetări au fost folosite în cadrul proiectului pentru a selecta cursurile de formare profesională oferite şomerilor și pentru activitățile de consiliere profesională.
După identificarea tendinţelor şi cerinţelor de pe piaţa muncii, prin proiect, 356 şomeri au putut beneficia de cursuri de formare profesională, în cadrul căror au dobândit competenţe care au ajutat o mare parte din ei să-și găsească un loc de muncă, 50 de persoane fiind în această fericită situație la finalul proiectului. De observat în acest sens faptul că indicatorul de rezultat ”Număr de participanţi la instruire care şi-au găsit un loc de muncă în termen de 6 luni – acces pe piaţa muncii” care a înregistrat un procent de realizare de 625% față de nivelul contractat.
Prin workshop-urile de informare, orientare și consiliere desfășurate persoane aflate în șomaj au învățat cum să se prezinte la interviu, metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă, cum să-şi pregătească CV-ului şi scrisoarea de intenţie pentru a-şi optimiza şansele în a-şi găsi loc de muncă.
În cadrul acestui proiect a funcționar o linie verde cu servicii gratuite de informare şi consiliere specifice pieţei muncii. Astfel, a fost pusă la dispoziţie „Linia verde pentru şomeri” care a fost accesată gratuit de către şomeri, beneficiind de informare şi consiliere de specialitate.
De asemenea, a fost dezvoltat un site al proiectului (www.cautmunca.ro), cu funcționalități multiple ce vin în întâmpinarea nevoilor persoanelor aflate în șomaj, site care a înregistrat un număr însemnat de accesări.
Semnificativă este și îndeplinirea obiectivelor orizontale asumate în cadrul proiectului. Cu caracter de exemplu putem aminti faptul că indicatorii specifici obiectivelor Egalitatea de șanse și tratament și Îmbătrânirea activă au înregistrat un grad mediu de realizare de cca. 200% față de nivelul contractat.
Prin formarea competenţelor relevante pe piaţa muncii acest proiect a contribuit la creşterea capacităţii şomerilor de a se integra pe piaţa muncii şi implicit la scăderea riscului excluziunii sociale, în condiţiile în care rata şomajului în judeţul Galaţi se apropie de 7,06%, fiind peste media înregistrată la nivel naţional.
Considerăm că acest proiect poate constituie un exemplu de bună practică în ceea ce privește implementarea proiectelor în cadrul POS DRU, demonstrând cu prisosință relevanța proiectelor pe fonduri structurale în ceea ce privește sprijinul real acordat grupului țintă.