Vezi cât au cheltuit românii la Bookfest 2012
Fiecare cumpărător a plătit în medie 10 euro pentru titlurile preferate, răsplătind eforturile editorilor de a satisface exigențele tot mai mari ale publicului Bookfest. Salonul Internațional de Carte Bookfest 2012 a reunit peste 150 de expozanți, într-un spațiu expozițional având o suprafață totală de 10.000 de mp.
Invitatul de onoare al ediției din acest an a fost Franța, prezența franceză fiind marcată de personalități de primă mărime din lumea literară. În atmosfera primitoare și relaxantă a standului francez, vizitatorii Bookfest au avut ocazia să discute cu celebrul scriitor Michel Houellebecq, pentru care România este cea de a treia țară unde a acceptat să vină, după Germania și Israel. Alături de autorul “Particulelor elementare”, la Bookfest s-au aflat producătorul de televiziune Bernard Pivot, academicianul Dominique Fernandez, autorii Sylvie Germain, Nedim Gürsel, Yasmina Khadra, Yann Apperry și Nina Yargekov, dar și editorii Catherine Farin (Editions les Arènes), Marielle Kalamboussis (Albin Michel), Jean-Paul Hirsch (POL), Jean Mattern (Gallimard) și Teresa Cremisi (Flammarion).
“Am fost onorați să avem alături un invitat de calibrul Franței și să putem prezenta în spațiul Bookfest dimensiunile impresionante ale culturii francofone și puternicele conexiuni culturale româno-franceze”, a declarat Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România (AER), organizatorul salonului de carte. “Deși numărul expozanților a fost marcat de dificultățile economice, ne-am bucurat să constatăm că Bookfest a atras un public mult mai receptiv la titlurile noi și informat asupra ofertelor de carte de calitate.”
“Ambasada Franţei şi Institutul Francez din România mulţumesc AER pentru invitaţia de onoare adresată cu ocazia Bookfest. Bernard Pivot şi Michel Houellebecq, alături de toţi invitaţii noştri au fost foarte mulţumiţi de primirea pe care publicul român le-a rezervat-o pe parcursul întregii perioade a târgului. Cu un program bogat şi diversficat, standul Institutului Francez a atras pe parcursul celor 5 zile un public extrem de numeros. Librăria Cărtureşti se bucură că a putut vinde numeroase cărţi, atât în franceză cât şi în română. Venirea lui Laurence Auer, secretar general al Institutului Francez din Paris şi a editorilor francezi a permis întâlnirea a numeroşi profesionişti importanţi, fiind în acelaşi timp o ocazie de a pregăti, cu Institutul Cultural Român, invitaţia României la Salonul de Carte de la Paris, din martie 2013”, au declarat reprezentanții Institutului Francez din România.
Notorietatea Salonului Internațional de Carte Bookfest a adus anul acesta aproximativ 90.000 de vizitatori, cu peste 12% mai mulți față de ediția din 2011. Principalele elemente de atracție pentru publicul Bookfest au fost noutățile anunțate de editurile expozante, numărul mare de personalități prezente la lansarea noilor apariții și agenda evenimentelor pregătite pentru cele 5 zile.
„Ne-am bucurat să vedem că oamenii au fost foarte încântați de oferta noastră de carte. Propunerea Editurii Humanitas pentru publicul Bookfest a inclus 100 de tiluri noi. Am avut 20 de lansări în total și 40 de personalități invitate la standul editurii. Încasările au depășit clar nivelul anului 2011, cel mai cerut volum fiind <<Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări>>, semnat de Neagu Djuvara, titlu care a depășit pragul de 1000 de exemplare vândute”, a declarat Lidia Bodea, director general Editura Humanitas.
„Estimările noastre indică vânzări cu 20% mai mari decât anul trecut și peste 12.000 de cărți vândute. Cea mai vândută carte a fost volumul <<Rătăciriri>> al lui Horațiu Mălăele. În topul vânzărilor s-a aflat beletristica, urmată de cărțile pentru dezvoltare personală. Ca și la edițiile anterioare, sâmbătă și duminică s-au făcut cele mai multe cumpărături, astfel că în cele două zile am înregistrat 60% din încasările totale ale celor cinci zile de Bookfest”, a declarat la închiderea Bookfest Mario Demezzo, CEO Grup Editorial ALL.
Asociația Editorilor din România a organizat Salonul Internațional de Carte Bookfest 2012 sub egida Federației Editorilor din România. Programul Bookfest a inclus peste 300 de evenimente, oferindu-le în fiecare zi celor prezenți ocazia de a-și petrece timpul în compania cărților bune și de a se întâlni cu personalități marcante ale lumii literare românești și franceze, filmul de artă și muzica de calitate. Vizitatorii au avut intrarea liberă pe toată durata Bookfest.