Consultanții politici de vârf ai lumii antice au fost femei
După unele izvoare, Pythia dezvăluia profeții datoriă faptului că în templu se afla o crăpătură prin care ieșeau gaze vulcanice toxice, care aduceau preoteasa într-o stare de delir. În această stare, ea pronunța incoerent cuvinte nearticulate, care erau interpretate de preoți ca voința zeilor.
Oracolul din Delphi avea rolul de a face profeții prin intermediul Pitiei, preoteasa zeului Apollo. Aceste preotese erau, adesea, femei cu vârsta de peste 50 de ani, cărora zeul le dăduse puterea specială a profeției. Preotesele mai obişnuiau să bea apă din izvorul Castaliei și să mestece frunze de laur (copacul sfânt al lui Apollo).
În 480 î.Hr., cetățenii din Atena au avut mai multe necazuri decât este posibil de imaginat și de înțeles pentru mințile noastre moderne. Xerxes, fiul aparent atotputernic al lui Darius cel Mare, avea niște lucruri neterminate lăsate de la tatăl său. Cu un deceniu mai devreme, în Bătălia de la Marathon, în august 490 î.Hr., s-a întâmplat ceva miraculos: armata ateniană subestimată îl văzuse pe Darius și pe hoarda sa persană puternică cum salvează orașul amenințat de o anumită distrugere.
Acum, Xerxes a invadat din nou Grecia pentru a termina lucrarea pe care a pornit-o tatăl său și a adunat o armată vastă pe care istoricul grec Herodot (exagerat de obicei) a aproximat-o la 5 milioane, deși cercetătorii moderni nu sunt de acord cu numărul exact – a fost o forță copleșitoare de 360.000, pe lângă o armadă gigantică de 750 de nave. Confruntat cu un dușman de neîntemeiat și aproape învinși, conducerea ateniană a solicitat serviciile primului consultant politic de risc din lume.
Deja, până în 480 î.Hr., Pythia din Delphi era o instituție veche. Acum este cunoscută ca Oracolul de la Delphi. Pythia erau preoții seniori ai Templului lui Apollo, zeul grec al profeției. Pentru mai mult de 1100 de ani (până în anul 390 CE, când creștinii radicali au urmărit ultima Pythia din Parnassus), au fost văzuți ca fiind cei mai autoritari profeți din Grecia.
Pelerinii au coborât din toată lumea la templu, pe panta muntelui Parnassus, pentru a primi răspunsuri la întrebările lor despre viitor. Din camera mică, închisă, situată la baza sanctuarului, Pythia își dădu oracolele într-o stare frenezistă – rezultatul probabil al imbibării vaporilor halucinogeni care se ridică din crăpăturile din stânca Muntelui Parnassus, care acum știm, stă la vârful intersecției a două plăci tectonice.
Pythia stătea într-un cazan perforat, pe un trepied. Pelerinii au raportat (și Plutarh, care pentru un timp a slujit ca mare preot la Delphi, a confirmat) că, în timp ce inhala vaporii ciudați, părul îi era orientat către cer, de parcă ar fi fost electrizat, tenul ei se modifica și vocea ei avea ton țipător . În trecut s-a spus că Pythia a vorbit în rimă, în pentametru sau în hexametru. Pentru a pune-o în termeni moderni, Pythia a fost în mod clar la fel de mare ca un zmeu. Dar să ne uităm la noul Pythia, pentru că aș susține că Templul de la Delphi a fost efectiv prima „firmă de consultanță politică” la nivel mondial.
Înălțimea războaielor persane, liderii politici și de afaceri s-au uitat la cei din afară, binecuvântați cu o cunoaștere aparent magică pentru a diviniza atât prezentul, cât și viitorul. În timp ce instrumentele de „ghicire” s-au schimbat în mod evident, nevoia urgentă de a stabili regulile drumului pentru gestionarea riscurilor în geopolitică nu a fost satisfăcută. Întrebarea privind analiza riscurilor politice rămâne aceeași ca și în perioada de glorie a orașului Pythia: Cu o cunoaștere superioară (spirituală sau intelectuală), putem face acest lucru în mod fiabil?
Avantajele de prognosticare ale lui Pythia, nu în ultimul rând statutul său de outsider, urmăresc cu curiozitate calitățile pe care firmele cu risc politic le caută astăzi prin cei mai buni analiști. Distanța fizică, intelectuală și emoțională are o mare valoare analitică.
Cu toate acestea, în ciuda faptului că era izolat, Pythia avea contacte limitate, dar regulate, cu elitele zilei, care făceau călătoria greoaie pentru a le vizita. Cu timpul, preotesele de la Templul lui Apollo au ajuns să înțeleagă ce voiau clienții lor și cum să ofere exact ceea ce le lipsea; consiliere independentă, externă, cu autoritate. Trebuie remarcat faptul că Pythia a fost aleasă dintr-un grup de femei înalt educate, bine cunoscute de lume. Este un amestec ciudat și unic de cunoștințe speciale, educație, distanță față de centrele de corupție și putere, care descriu reluarea ideală a analiștilor de risc politic de astăzi.
Pythia este reprezentanta nebuniei profetice. Mediumitatea apolinicã avea drept scop cunoaşterea prezentului sau trecutului obscur, spre deosebire de transa dionisiacã ce urmãrea cel mult o vindecare mentalã. Extazul era practicat de mult în Asia de vest, în Fenicia, regatul Hittit. Dupã cum transpare din Iliada, Apollo ar fi şi el asiatic la origine (echivalentul zeului hittit Apulunas?). Şi în Asia, la Claros sau Branhizii este practicatã profeţia asiaticã. Conform lui Herodot, în Lycia, la Patara, preoteasa este încuiatã peste noapte pentru uniunea misticã.
La Delphi şi nu numai, Apollo nu se folosea de clarviziune. Mai degrabã, el pãtrunde în Pythia şi vorbeşte prin ea. Darul Pythiei este atribuit posesiunii, posesiune care nu avea loc doar în oracolele oficiale (cazurile Casandrei, al lui Bakis, al Sibilei). Nu se cunosc foarte multe despre starea psihicã a Pythiei. Ce ştim este cã ea era fata unui fermier sãrac, o femeie cinstitã şi simplã, lipsit de educaţie. Dar nu se ştiu criteriile de alegere, de pildã, sau reacţiile la ieşirea din transã (îşi mai amintea ceva?). Din ce ne relateazã Plutarh, se pare cã în vremea sa încã mai exista transã veritabilã, comparabilã cu experienţele mediumilor moderni. Transa este foarte probabil indusã prin autosugestie, precedatã de acele gesturi ritualice de pregãtire, dar care nu determinã decisiv procesele psihologice. Conform majoritãţii arheologilor, ipoteza inhalãrii de gaze mefitice nu pare sã stea în picioare nici ea.
Sã presupunem cã delirul ei era autentic. Existã o mãrturie care ar pleda în favoarea acestui lucru:când Cleomenes manipuleazã oracolul pentru a dobândi rãspunsul dorit, trimisul lui se apropie chiar de ea, conform lui Herodot. Ba chiar şi Plutarh ne spune cã demult consultanţii o ascultau chiar pe Pythia. Şi totuşi este greu de crezut cã se pãstra o consistenţã extraordinarã a inspiraţiei şi interpretãrii; atâta vreme cât rãspunsul trecea prin gândul preoţilor delfici, se puteau comite fraude ori deliberate prin falsificarea post eventum, ori inconştiente. Oricum ar fi, fãrã Delphi grecii nu ar fi putut îndura nesiguranţa, teama, tensiunea epocii arhaice. Sentimentul oracular era adânc înrãdãcinat în mentalul colectiv şi a rãmas aşa pâna la substituţia sa de cãtre alte forme de siguranţã religioasã.
Pythia a oferit un sfat practic care ar putea forma acțiuni viitoare, la fel cum fac astăzi analiștii politici de risc – deși am folosi jargonul modern și îl numim "politică" în sfera publică și "strategie corporativă" în lumea afacerilor. Este uimitor cât de bine a fost înregistrat un risc politic despre care au vorbit preotesele. Între 535 și 615 de oracole au supraviețuit până în ziua de azi, și peste jumătate dintre acestea se spune că sunt istoric corecte.
Întotdeauna a existat o piață care să răspundă la întrebările fundamentale privind riscul politic: Persanii pot fi opriți și, dacă da, cum? Va vota UK pentru Brexit? Va deveni Trump președinte? Apoi, ca și acum, cei care aveau reputația pentru obținerea corectă a soluțiilor legate de riscul politic au fost venerați, la fel cum cei care au eșuat și au fost discreditați de-a lungul timpului. În mod critic, pe cea mai mare chestiune de risc politică pe care Delphi a fost vreodată prezentată-invazia lui Xerxes – Pythia a venit cu „culori zburătoare” (preziceri formidabile, de necrezut). În stilul ei poetic și plin de înfrumusețare, ea a sugerat un zbor pentru a scoate atenienii din impas. Ea a povestit că atunci când Athena, zeița grecească a înțelepciunii și patronul oricărui oraș, l-a rugat pe tatăl ei Zeus să salveze Atena, el i-a spus că îi va da "un zid de lemn, o binefacere pentru tine și copiii voștri."
Firește, declarațiile misterioase oraculare ale lui Pythia au necesitat interpretarea de către conducătorii orașului din Atena. Unul dintre ei, Themistocles, a susținut că zidul de lemn făcea referire la marina ateniană și i-a convins pe liderii orașului să adopte o strategie maritimă împotriva persanilor. Această politică – creată de Pythia – a condus direct la bătălia decisivă navală din Salamis, punctul de cotitură care a pus capăt riscului persanilor de a supraviețui chiar la Atena.
Cât de precis era Oracul din Delphi?
Dispunând de o mare autoritate religioasã, cetãţeneascã şi moralã, oracolul de la Delphi avea cea mai mare influenţã spiritualã dintre toate locurile de cult greceşti. Era considerat centrul pãmântului, omfalos, în apropierea statuii de aur a lui Apollo din sanctuar (aditon) existând chiar o piatrã care întruchipa buricul pãmântului. Sub omfalos s-ar fi aflat fisura din stâncã prin care venea aburul (provenind de la şarpele divin) care ar fi adus-o pe Pythia în stare de extaz profetic. Aceasta se spãla mai întâi cu apa izvorului castalic, ardea nişte laur şi cobora în aditon, unde în faţa omfalosului se aşeza pe un scaun cu trei picioare, bea din izvorul Cabotis şi dobândea starea de inspiraţe profeticã.
”Dicos, -încãperea-în care sunt puşi cei care îl consultã pe zeu, se umple cu o boare bine mirositoare. Aceasta nu se întâmplã nici des, nici cu regularitate, ci la diferite intervale de timp. Aditon-ul, ca un izvor, lasã sã urce aceastã boare, comparabilã cu aromele cele mai dulci şi mai scumpe”, povesteşte Plutarh (46-120 a.Hr.). Strabon (63-19) menţioneazã şi deschizãtura de sub scaun prin care Pythia primea suflul. Lucanus (39-65) descrie o tulburare obsesivã a Pythiei din cauza acestui suflu care chiar îi aduce moartea. Pythia însã fãcea preziceri de pe la 700 a.Hr., deci informaţii mai preţioase avem de la Herodot, Euripide sau Platon (sec. V a.Hr.). Chiar dacã nu ar fi existat exalaţiile care provocau profeţia, misterioasa pneuma, rãsuflarea din pãmânt, Delfi nu era un loc destinat înşelãciunilor, cel puţin la începuturi. Platon numeşte starea Pythiei mania, deci nebunia divinã. Profeţiile sale erau inspirate de Apollo şi veneau în formã de versuri pe care le rosteau preoţii, care tãlmãceau cuvintele Pythiei.
Templul iniţial este distrus în urma unui incendiu din 548 a.Hr., iar al doilea templu este terminat în 510. Donaţiile voluntarea ajutau la întreţinere, mai ales cele ale familiei Alcmeonizilor, regilor Cresus sau Amasis. În 373 templul se prãbuşeşte în urma unui cutremur, iar cel care se ridicã iar apucã epoca romanã, refãcut în mare parte de cãtre Domitian. Iulian doreşte sã-i dea un nou suflu de viaţã, dar oracolul îi prezice cã va muri. Iar Teodosius I îl închide în 390. Deasupra a ceea ce fusese oracolul ia naştere un sat pe nume Castri. Delfi a pierit ca urmare a schimbãrilor din istorie şi mentalitate, a pieirii treptate a devoţiunii religioase, a fragilitãţii moravurilor de odinioarã, a sãdirii necredinţei, proces care poate fi urmãrit încã de la rãzboiul peloponeziac, Delphi ţinând partea Peloponezului, lucru exploatat de Pericle pentru a-i întoarce pe atenieni împotriva sa. Delfi dãdea prescripţii pentru rugãciuni, ispãşiri, sacrificii, neexsitând vreun eveniment major în privinţa cãrua oracolul sã nu fie consultat.
Chiar şi lidienii îl consultã când vine vorba de alegerea lui Gyges, primul conducãtor denumit ”tiran”. Cel care transmitea cuvintele Pythiei era „profetes”, relaţia dintre cei doi fiind destul de incertã. Formula pe înţelesul tuturor rãspunsurile profetice sau mai şi modifica îndrumãrile? Este totuşi puţin probabil ca scopul lor iniţial sã fi fost înşelãciunea, pentru cã erau pânã la urmã oameni învãţaţi, astronomi, istorici, geografi. Rãspunsuri obscure se dãdeau lucrurilor mai problematice şi erau de regulã interpretate.
Nebunia profeticã
Majoritatea întreba cu scopul de a cere un sfat, mai rar pentru a primi lãmuriri despre viitor. Se consulta de exemplu la întemeierea de oraşe sau la reconstruirea celor distruse. De asemenea se mai cereau pãreri despre deznodãmântul rãzboaielor, boli, infirmitãţi, recolte proaste, catastrofe, foamete, molimi, înfrângeri. Prin gura Pythei, Apollo dãdea învãţãturi în privinţa voinţei divine, fondãrii de sanctuare, ofrandelor, cultului, demonilor, eroilor. Zeul era singurul care echilibra şi hotãra în toate problemele importante.
Rãspunsurile erau adesea greu de desluşit. De pildã, când locuitorii insulei Sifnos vin ca sã întrebe despre durata norocului lor, primesc drept rãspuns ”sã se asigure faţã de cârdul de lemn şi de crainicul roşu” şi nu fac asocierea cu vasele vopsite cu miniu ale celor din Samos şi le refuzã şi solul, drept urmare insula lor este pustiitã. Când spartanii întreabã ce ar putea face împotriva tegeaţilor, Pythia le spune sã facã rost de osemintele lui Oreste, aflate la Tageea, în Arcadia, unde ”şuierã douã vânturi. Loviturã şi contraloviturã”. Unul dintre ei descoperã mormântul în curtea unei fierãrii, unde erau doã foale (vânturile) şi ciocanul cu nicovala (lovitura şi contralovitura). În alte dãţi, însã, oracolul se înşela.
Regele lidian Cresus (560-546 a.Hr.), cãruia îi fusese prezisã victoria, este înfrânt de cãtre persanul Chiros, care cucereşte şi oraşul Sardes. Evenimentul a a vut o influenţã aparte asupra percepţiei norocului, a invidiei zeilor şi totodatã a indus ideea cã grecii trebuie sã se fereasca de perşi. Pythiei îi este însã atribuitã o profeţie interesantã ca urmare a întrebãrii lui Chaerefon, discipolul lui Socrate. Acesta doreşte sã afle dacã existã cineva mai înţelept decât maestrul sãu.
Profetesa rãspunde:”Nu este nimeni mai înţelept”, ceea ce l-a uimti şi pe Socrate, care era conştient de cât de limitatã este şi cunoaşterea lui. Acesta începe sã combatã convingerea oamenilor celor mai înţelepţi din vremea sa cã ar deţine adevãruri incontestabile, pentru cã de fapt ”Doar Dumnezeu este înţelept”. Ce însemna de fapt profeţia? Cã de fapt ştiinţa omului nu valoreazã prea mult, de aceea el trebuie sã încerce în permanenţã sã înteleagã, mai ales când este sigur cã ştie.
John C. Hulsman este președintele și cofondatorul firmei globale de consultanță pentru riscuri, John C. Hulsman Enterprises.
Datele personale prelucrate pot fi: nume, prenume, adresa de e-mail, funcția pe care o dețineți în companie, numărul de telefon.
Vă invităm să rămâneți alături de noi!
