3 exerciţii de improvizaţie care îmbunătăţesc lucrul în echipă

Timp de cinci decenii, teatrul de comedie şi şcoala de improvizaţie „The Second City” a fost o rampă de lansare pentru cei mai faimoşi actori şi interpreţi de comedie ai timpurilor noastre, începând de la Alan Arkin la John Belushi, de la Gilda Radner la Tina Fey, de la Steve Carell la Stephen Colbert şi mulţi alţii. Într-un comentariu în care se făcea referire la priceperea noastră în a dezvolta talentul elevilor noştri, am fost numiţi „Harvard-ul Comediei” (ceea ce e grozav, cu excepţia faptului că noi credem, la rândul nostru, că Harvard este omologul lui „The Second City” în materie de studii superioare).

Noi am creat în mod deliberat o „programă şcolară” care să ne asigure o sursă constantă de metode noi şi, pe măsură ce ne-am perfecţionat şi finisat metodele, am văzut că principiile pe baza cărora improvizează actorii de comedie sunt aplicabile, în foarte mare măsură, în lumea corporaţiilor. Inspirându-ne din lecţiile pe care le-am învăţat pe parcurs, grupul meu, „Second City Works”, le oferă acum consultanţă liderilor din mediul de afaceri, având circa 400 de angajamente pe an şi furnizându-şi serviciile către aproape jumătate din companiile aflate în topul Fortune 1000 al celor mai mari companii din SUA, din punctul de vedere al veniturilor brute.

Dintre toate lecţiile pe care le-am învăţat din experienţa noastră şi pe care le împărtăşim clienţilor noştri, acestea trei sunt probabil cele mai importante:

„Îmbrăţişează” ansamblul de interpreţi în care îţi faci numărul

În improvizaţie există o axiomă importantă: întotdeauna ai grijă de partenerul tău. Până şi cei mai talentaţi actori de comedie au nevoie de sprijin atunci când sunt pe scenă. Acelaşi lucru este valabil pentru lideri: ca să poată avea succes, ei au nevoie de un ansamblu de oameni care să lucreze concertat în jurul lor. Noi folosim cuvântul „ansamblu” pentru că ni se pare că „echipă” este prea încărcat de conotaţii negative – fiind adesea echivalat cu experienţele jalnice trăite în ieşirile pentru team-building sau asociat cu spiritul de competiţie, în care un grup câştigă şi celălalt pierde.

Citeşte şi Cum procedezi când şeful te critică fără nicio bază

Prin contrast, cuvântul „ansamblu” le sugerează oamenilor cooperare, colaborare şi sprijin necondiţionat. Pentru cei care văd succesul ca pe „un joc cu sumă zero”, fiindcă nutresc convingerea că dacă îi ajuţi pe alţii trebuie să scazi ceva din propriul tău succes, noi avem zeci de contra-exemple. Unii dintre absolvenţii noştri care au avut cel mai mare succes – printre care se numără Fey, Colbert, Eugene Levy şi Steve Carell – au atins cu toţii statutul de star fiindcă au învăţat de la actorii care le erau colegi în ansamblurile în care au jucat şi, la rândul lor, i-au sprijinit pe colegii lor şi le-au ridicat nivelul de interpretare pe scenă.

Exerciţiu: Adună 5 până la 10 oameni, pune-i să stea într-un cerc şi creaţi împreună o nouă poveste, cuvânt cu cuvânt – fiecare adăugând câte un singur cuvânt odată. Faceţi câteva zeci de asemenea ture circulare, apoi opriţi-vă ca să vedeţi ce aţi creat. Participanţii la un asemenea exerciţiu află rapid că trebuie să-şi echilibreze şi să-şi ajusteze propriile lor idei şi aşteptări în funcţie de cele ale ansamblului. Nimeni nu poate controla rezultatul. Iar cuvinte precum „cel” sau „şi” sunt exact la fel de importante pe cât sunt „ţestoasă” sau „iepure”. Nişte contribuţii aparent mărunte contează enorm pentru întregul reprezentat de rezultatul final.

Asumă-ţi nişte riscuri responsabile

Într-un teatru în care se practică improvizaţia, eşecul este mereu prezent; până şi scenetele create de „Second City” nu ies bine de fiecare dată. Dar materialul prezentat de actorii noştri funcţionează bine suficient de des, astfel încât ei au învăţat să-şi accepte eşecurile ca pe nişte lucruri inevitabile ce apar pe calea pe care o parcurg pentru a atinge succese mai mari şi mai înalte. Liderii din mediul de afaceri trebuie să înveţe să accepte riscul în acelaşi mod. Lucrul acesta poate să fie foarte dificil, fiindcă majoritatea organizaţiilor din mediul de afaceri recompensează prudenţe, planificarea şi eliminarea variabilelor care ar putea cauza probleme. Numai că, în marea lor majoritate, deciziile trebuie luate oricum în situaţii în care cei care le iau au la îndemână doar informaţii incomplete sau imperfecte. Ca să navighezi lin printre zonele acestea gri, noi îţi recomandăm să împarţi riscul cu ceilalţi – adică să-ţi foloseşti ansamblul ca să te ajute să rezolvi probleme spinoase şi să te susţină atunci când lucrurile merg prost.

Exerciţiu: Doi oameni încep o conversaţie despre orice, dar trebuie să înceapă fiecare propoziţie cu un „îţi mulţumesc”. Gestul acesta subliniază o idee care este esenţială în improvizaţie: tot ceea ce îţi oferă un coleg este un dar pentru care ar trebui să te simţi recunoscător. Atunci când actorii de comedie sau liderii creează un mediu în care contribuţiile fiecăruia sunt binevenite şi preţuite, oamenii sunt dispuşi să ofere nişte comentarii mai îndrăzneţe şi mai oneste şi să-şi asume mai multe riscuri.

Urmează-l pe „urmăritorul” tău

Atunci când actorii noştri interpretează pe scenă, e adesea imposibil să ştii cine „conduce” o anumită scenă. Oamenii noştri învaţă să facă orice este necesar pentru a distra publicul. S-ar putea ca tu să iniţiezi o idee, apoi să susţii pe altcineva, pe măsură ce duce acea idee într-o direcţie diferită. Scopul nu este să fii lider, şi nici măcar să urmezi liderul, ci „să-l urmezi pe urmăritorul tău”. Liderii veritabili se simt la fel de confortabil când conduc pe cât se simt când le cedează altora controlul şi joacă faţă de ei un rol de susţinător şi de coleg care umple golurile. Un lider veritabil gândeşte cam în felul acesta: „la naiba, oi fi eu CEO, dar în compania noastră asta nu înseamnă că trebuie să fiu mereu cel care conduce conversaţia, iar «rangul meu» are prea puţină legătură cu contribuţia pe care o aduc”.

Exerciţiu: Un grup face un cerc, iar o persoană din grup stă în mijloc, cu ochii închişi. Toţi ceilalţi aleg în tăcere un membru din cerc, pe care-l desemnează drept lider, apoi încep să mimeze orice mişcare a corpului pe care o face el sau ea. Persoana din mijloc îşi deschide ochii şi încearcă să-şi dea seama cine este liderul. Noi folosim acest exerciţiu pentru a sublinia ideea că ansamblurile „improv” care funcţionează la un nivel înalt îşi găsesc liderii căutând persoana potrivită la momentul potrivit şi nu luându-se după nişte titluri formale.

Improvizaţia – şi „trusa” cu instrumente pentru improvizaţie – le oferă o bază excelentă liderilor care au de depăşit provocarea de a se descurca foarte bine într-un mediu de afaceri care le cere să aibă agilitate, rezilienţă: sau trăsătura care reuneşte flexibilitatea şi rezistenţa la şocuri, gândire rapidă şi o acceptare relaxată a stărilor de ambiguitate. Oricât ar părea de contra-intuitiv, afacerile sunt adesea un act de improvizaţie şi nu de planificare urmată cu stricteţe. Aşa că noi spunem „aprindeţi luminile scenei” pentru a întâmpina era liderului talentat la improvizaţie.

(Tom Yorton este CEO-ul „Second City Works” – divizia de soluţii pentru afaceri a teatrului de comedie şi improvizaţie „The Second City” – şi autorul cărţii„Yes, And: How Improvisation Reverses 'No, But' Thinking and Improves Creativity and Collaboration”).