360.000 de euro investiți de Vodafone în șapte centre de transfuzii
În plus, anul acesta, Asociația React și Fundația Vodafone România vor susține și renovarea băncii de sânge a Centrului de Transfuzii București și vor include 15 orașe noi în cadrul campaniei mobile de recoltare sanguină. Astfel, locuitorii din orașele în care nu există un centru de transfuzii, cum ar fi Alexandria, Bistrița, Deva sau Tulcea vor avea de acum posibilitatea de a dona sânge, în cadrul caravanelor mobile care se vor deplasa periodic.
Mai mult, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge (14 iunie), Asociația React și Vodafone vor desfășura o serie de activități de promovare a donării de sânge benevole în București. Astfel, pe 13 iunie vor fi amplasate trei corturi medicale în zona Eroilor, Piața Romană și Splaiul Independenței (intrare Politehnica), între orele 09.00–12.00.
Toti cei interesați de donarea de sânge vor primi informații și vor beneficia de o serie de analize medicale gratuite (măsurarea glicemiei, hemoglobina, presiune arterială, determinarea grupei de sânge și RH).
În plus, pentru facilitarea accesului tuturor celor care doresc să doneze sânge în această săptămână, o unitate mobilă de donare de sânge va fi amplasată:
• în parcarea Hotelului Intercontinental (miercuri, 11 iunie, între orele 9.30–12.30),
• în parcul Herăstrau (intrarea Charles de Gaulle) -sâmbătă, 14 iunie, între orele 11.00-15.00.