Ajutoare de stat de 436 de milioane de lei pentru 9 proiecte de investiții
Cele 9 proiecte vor genera 3.332 de locuri de muncă.
„Sumele aprobate vor fi plătite companiilor după realizarea proiectelor de investiții și îndeplinirea obligațiilor legale asumate. (…) În urma evaluării efectuate reiese că măsurile de sprijin acordate de Ministerul Finanțelor Publice în baza prevederilor naționale și comunitare în materia ajutorului de stat s-au dovedit a fi un instrument real de stimulare a investițiilor pentru dezvoltarea regional”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
Potrivit datelor făcute publice, patru din investițiile finanțate sunt de tip greenfield (respectiv cele demarate de companiile Cer Cleaning, parte a Karcher Grup, Sonaca Aerospace, Airbus Helicopters și Timken). Celelalte cinci sunt extinderi ale unor proiecte demarate în România în perioada anterioară.
'Aceste proiecte vor genera contribuții directe la dezvoltarea regională prin plata de taxe și impozite de aproximativ 547,28 milioane de lei (123 de milioane de euro) și toate au o importantă componentă de inovare, ceea ce duce la crearea de bunuri cu valoare adaugată mare în sectoare de top, cu tradiție pentru România, precum fabricarea autovehiculelor rutiere sau a navelor și aeronavelor spațiale și a componentelor pentru acestea', se subliniază în comunicat.
Conform aceluiași comunicat, sesiuni de depunere a cererilor de finanțare în baza Hotărârii Guvernului nr.807/2014 sunt programate anual, Ministerul Finanțelor Publice urmând a publica pe site-ul său evoluția implementării proiectelor selectate spre finanțare și modul de cheltuire a resurselor financiare alocate.