Alibaba intenționează să facă o achiziție de proporții
MoneyGram are aproximativ 350.000 de sucursale în aproape 200 de state, în timp ce Ant Financial are peste 630 de milioane de utilizatori. Tranzacţia trebuie aprobată de Comisia pentru Investiţii Străine în SUA (CFIUS).
Eric Jing, director general al Ant Financial, a afirmat că tranzacţia va „furniza un acces mai mare, securitate şi simplificare pentru oamenii din întreaga lume care vor să transfere fonduri, în special în economiile majore, cum ar fi SUA, China, India, Mexic şi Filipine”.
Ant Financial are o cotă importantă de piaţă în industria plăţilor online din China. Achiziţia va ajuta compania să se extindă peste hotare, pe fondul creşterii concurenţei din partea rivalei Tencent. După anunţarea tranzacţiei, acţiunile Moneygram au urcat la Bursa de la New York cu aproape 9%. Dacă Alibaba reuşeşte preluarea MoneyGram, ar fi a doua tranzacţie a companiei chineze, care, anul trecut, a cumpărat EyeVerify cu suma de 70 de milioane de dolari.
MoneyGram este un furnizor global de servicii inovatoare de transfer al banilor, fiind recunoscut la nivel internaţional ca o conexiune financiară între prieteni şi membrii familiei. Cei care utilizează serviciile MoneyGram pot primi şi transfera bani cu uşurinţă, fie online, de pe calculator sau telefon mobil, fie la chioşcuri sau magazine locale.