Alice în ţara legumelor

A ales să-și deschidă o afacere cu legume, pentru că, trăind în mediul rural, la Fierbinți, Ialomița, a învățat să facă agricultură de când avea doar câțiva ani. Își aduce aminte și acum că mama ei o punea să sape roșiile, să ajute la cultivarea lor și apoi să le sorteze. Exact lecțiile de atunci i-au deschis porțile către ceea ce este astăzi: o tânără de doar 25 de ani care își conduce propriul business cu legume și care derulează contracte cu marii retaileri din România.

A ACCESAT FONDURI EUROPENE LA DOAR 19 ANI

Așadar, a fost să fie agricultura. „Dacă m-aș fi născut în alt mediu, probabil că aș fi făcut altceva. Dar, cum m-am născut în mediul acesta, am ales să fac agricultură.” Oricare ar fi fost posibilitățile spre care s-ar fi putut îndrepta, este convinsă că tot antreprenor ar fi fost. De ce? Pentru că de la tatăl ei a învățat să nu piardă o oportunitate atunci când apare și să nu-i fie teamă să-și asume riscuri. Iar când a aflat despre cultivarea roșiilor în spații protejate și ce presupune să ieși pe piață cu legume de-a lungul unui an întreg, a început să se intereseze şi să se documenteze.
Așa a aflat că poate să acceseze fonduri europene prin Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri. Se întâmpla în anul 2009, când abia își sărbătorise majoratul. Timp de un an, și-a pregătit proiectul, a luat legătura cu un consultant, un inginer agronom care a ghidat-o și i-a arătat ce și cum anume să facă, și a urmat un curs de legumicultură. Apoi a luat în arendă pământ de la bunicul ei – el nu mai avea puterea să-l muncească. Într-un final, și-a deschis un PFA, a depus cererea de finanțare și a primit 25.000 de euro.
„Cumva, am fost norocoasă, pentru că am accesat fonduri europene printre primii. Înainte să depun eu dosarul, a mai fost doar o sesiune de depunere a cererilor de finanțare. Am depus, practic, în a doua sesiune, când nu au fost foarte multe proiecte”, spune Alice Constantin. Tânăra antreprenoare atrage atenția că accesarea fondurilor europene nu este o joacă de copii și că asta presupune, în primul rând, o mare responsabilitate: „Fondurile europene înseamnă că ești monitorizat în perioada de implementare. Nu sunt lucruri atât de simple pe cât par.”

ȘI-A AMORTIZAT INVESTIȚIA INIȚIALĂ ÎN DOI ANI

Investiția inițială a fost de 50.000 de euro. Concret, pe lângă fondurile europene în valoare de 25.000 de euro, a mai avut nevoie de alţi 25.000 de euro, pe care i-a luat de la părinți. A folosit banii ca să construiască solarii, pentru irigații, pentru semințe și pentru tot ce ține de legumicultură. În primii doi ani de când a deschis afacerea, care, informal, se numește „Alice în Ţara Legumelor”, a reușit să-și amortizeze investiția inițială. A reinvestit profitul în modernizarea solariilor – în special în centrala pentru căldură –, în reparații și în extindere. În prezent, solariile se întind pe 2.500 de metri pătrați, iar suprafața cultivată s-a dublat față de cea din primul an.
În același timp, are un asociat pe partea de comercializare, care deține la rândul lui o afacere cu legume. Împreună, au o putere de negociere mai mare. În momentul în care stau la aceeași masă cu marii retaileri cu care au contract de comercializare, pot pune problema altfel: nu vorbesc despre o tonă de legume, ci despre două. În funcție de ceea ce au convenit cu retailerii, își fac un plan de producție la început de an și știu foarte clar ce trebuie să producă, cât și când.

BANII NU CUMPĂRĂ EXPERIENȚĂ

Alice ține să spulbere mitul potrivit căruia antreprenorii sunt, de regulă, oameni care au o susținere financiară în spate. Chiar dacă a primit bani de la părinți ca să-și pornească propria afacere, putea să nu fie capabilă să-i investească într-un mod inteligent și să îi piardă. „Indiferent dacă ai sau nu un sprijin financiar, din punctul de vedere al experienței, pornești de la zero. Ajutorul financiar poate să nu însemne nimic dacă nu știi ce să faci cu banii.”
Mai mult, spune că, deși a ajuns să iubească antreprenoriatul și să-l considere un mod de viață, el vine cu o serie de provocări: ești antreprenor 24 de ore.
din 24, șapte zile din șapte, ești propriul tău angajat și propriul tău angajator; înseamnă să te trezești la 3 dimineața atunci când se strică ceva și să iei toate măsurile posibile, pentru a repara lucrurile în cel mai scurt timp cu putință, așa încât daunele să fie cât mai mici.
Ca să se ridice la nivelul propriilor ei așteptări, a făcut cursuri în domenii cât mai diverse, care să-i permită să aibă o perspectivă cât mai amplă: a absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale, a făcut design vestimentar timp de doi ani, cursul de legumicultor, dar și cursuri de dezvoltare personală, despre care spune că au ajutat-o foarte mult. „Ce treabă are legumicultura cu designul? Dacă mergi în profunzime, îți dai seama că, de fapt, toate lucrurile se leagă la un moment dat, pentru că îți oferă o viziune de ansamblu. În asta constau inovația și creativitatea: poți să gândești altfel. De exemplu, vreau să lansez un website despre legumicultură. Designul o să mă ajute la asta.”

PROVOCĂRI PESTE PROVOCĂRI

Deși agricultura se practică în România de pe vremea dacilor, asta nu înseamnă că lucrurile au devenit mai ușoare. Așa cum ne-am imaginat cu toții, nu este nici cazul lui Alice. În primul rând, cu vremea nu e de glumit. Într-un an a nins atât de mult, încât, din cauza cantității mari de zăpadă, un solariu a cedat și s-a rupt. Cel care a avut de suferit cel mai mult a fost ardeiul capia. „A fost la pământ. Nu am mai avut ce să-i facem. Nu a fost afectat tot, doar o parte. Dar nu ne-a mai ieșit producția pe care o stabiliserăm.” Nici dacă plouă prea mult nu e bine, pentru că legumele, deși sunt izolate și au parte de căldură, au nevoie și de soare. În lipsa lui, ies pe piață cu întârziere. O altă problemă este că și legumele se îmbolnăvesc – la fel ca oamenii –, iar producția estimată inițial iarăși are de suferit. „Nu poți să prevezi aceste surprize. Sau, dacă le prevezi, nu ai ce să faci. Nu stă în puterea ta.”
O altă provocare căreia trebuie să-i facă față este legată de resursa umană. Lucrează cu zilieri, pentru că oamenii nu vor să se angajeze cu normă întreagă. Explicația este că, în mediul rural, nevoia unui loc de muncă nu este resimțită la fel ca la oraș. „Oamenii cresc animale, își pot face pâine, deci au ce să mănânce. Pe când în mediul urban nu prea ai de unde. Acolo, dacă nu muncești, nu trăiești. E mult mai diferit. Și ne trezim că astăzi avem cu cine să facem treabă, mâine nu mai avem. Nu mai vin. Cam așa se întâmplă. Evident, eu îmi doresc să am oameni pe care să pot conta. Dar astea sunt condițiile”, spune Alice Constantin.
Concluzia este că, de multe ori, se vede nevoită să se ocupe de tot ce înseamnă afacerea cu legume, inclusiv să muncească în sere, nu doar să se gândească la găsirea unor noi oportunități de afaceri și să pună cap la cap planuri de extindere. Oricum, este convinsă că, pentru un antreprenor, este foarte important să treacă prin toate etapele unei afaceri, inclusiv să dea cu mătura, dacă situaţia o cere.

VIITORUL, SUB SEMNUL MODERNIZĂRII

Pe lângă cultivatul legumelor, Alice și familia ei mai au businessuri în panificație, în comerț, în organizare de evenimente și chiar și un restaurant. Dar afacerea cu legume rămâne cel mai aproape de inima ei, pentru că o aseamănă cu o plantă care, dacă nu primește tot ce are nevoie, nu crește și nu rodește. Și, pentru că își dorește să o dezvolte, plănuiește să acceseze noi fonduri europene pentru modernizarea solariilor și pentru construcția de depozite.
Este convinsă că toate greutățile peste care a trebuit să treacă au transformat-o într-un antreprenor mai bun. Și, în loc să se lamenteze de cât de grea este viața unui întreprinzător în România, crede că cel mai eficient este să vină cu soluții. „Bineînțeles că se poate mai bine și că e loc de mai bine. Dar asta nu înseamnă că trebuie să stai și să te plângi. Ce fac dacă mă plâng? Nu fac nimic. Mai bine mă duc și rezolv lucrurile”, conchide Alice Constantin.