Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, despre managementului riscului în afaceri
"Nu putem sublinia îndeajuns contribuția pe care lupta din ce în ce mai credibilă a României împotriva corupției a avut-o asupra forței parteneriatului nostru strategic bilateral. Merită subliniată, de asemenea, investiția României în securitatea internațională, atât aici, în regiunea Marii Negre, cât și pe câmpuri de lupta aflate la mare distanță. Recunoaștem și creșterea economică puternică de care se bucură România în prezent. Contribuția României în ce privește lupta sa împotriva corupției a fost cu adevărat benefică parteneriatului nostru strategic și l-a consolidat. Ea este recunoscută în Statele Unite, în capitalele țărilor membre UE și încurajez ferm România să continue lupta împotriva corupției", a spus ambasadorul, în cadrul evenimentului organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, în parteneriat cu ambasada SUA și compania americană General Dynamics.
Potrivit lui Klemm, din perspectiva managementului riscului în afaceri, corupția crește costurile și riscurile asociate afacerii, descurajează investițiile, împiedică creșterea economică, distorsionează prețurile, blochează dezvoltarea economică și corupe procesele guvernamentale de achiziții.
"Conform unui studiu al Departamentului de Stat al SUA, numit "Luptând împotriva corupției la nivel global — managementul riscului în afaceri", corupția crește costul unei afaceri cu cel puțin 20%. Drept urmare, angajații și cetățenii cinstiți și eficienți sunt descurajați. Corupția începe cu acte mărunte și evoluează la activități mai ample și la o toleranță crescută a acestor practici, la penalizarea celor cinstiți și la acceptarea de către societate a unui program de stimulente cu efecte nefaste", a susținut Klemm.
Diplomatul a mai arătat că, în urmă cu 40 de ani, Congresul Statelor Unite a adoptat Legea privind practicile de corupție în străinătate (Foreign Corrupt Practices Act), care interzice companiilor americane să plătească sau să promită că vor plăti demnitari străini, partide politice străine sau alte persoane sau candidați la funcții în schimbul influențării acțiunilor unui demnitar străin în exercitarea atribuțiilor sale.
"În mare parte, prevederile acestei legi au funcționat destul de bine și reprezentanții General Dynamics vor confirma că firmele americane care își desfășoară activitatea în străinătate cunosc foarte bine obligațiile și constrângerile impuse de ea. Legea privind practicile de corupție în străinătate a creat un cadru de prevenire care poate constitui un ghid pentru companii, împiedicându-le să depășească limitele etice și legale", a mai spus ambasadorul American, potrivit Agerpres.