Angajaţii sunt atenţi la imaginea celui care îi conduce
Mândria de a lucra în echipa unui lider al cărui brand personal este recunoscut în organizaţie şi în afara ei, poate fi, la un moment dat, un puternic factor motivator şi de reţinere în organizaţie a angajaţilor.
Membrii unei echipe se identifică de cele mai multe ori cu cel care îi conduce, cu imaginea acestuia, ceea ce înseamnă că vor căuta să lucreze pentru liderul cu un brand personal puternic. Fiecare persoană, de altfel, este oricum un brand, cu atât mai mult un lider. Depinde însă de acesta ce fel de brand îşi crează.
Este interesant cum arată acel brand care, în această perioadă agitată criză – postcriză – criză din nou, va atrage sau va menţine angajaţii.
O discuţie avută pe parcursul mai multor întâlniri a relevat câteva caracteristici, fără pretenţia de a avea valoare de cercetare, ci doar de opinii ale unor manageri de top:
- Vizibil în afara organzaţiei şi în organizaţie;
- Mesaje puternice (puncte de vedere documentate) comunicate periodic;
- Bun cunoscător a ceea ce se întâmplă în jur (în mediul economic, în domeniul din care face parte);
- Consecvent – în mesaje, în valori, în opinii personale;
- Transparent;
- Poveste personală de succes (chiar dacă au existat insuccese, evoluţia este una ascendentă).
Şi fără să fie o lecţie, cred că fiecare lider ar trebui să aibă o preocupare pentru brandul personal, preocupare rezumată la 4 paşi:
Descoperă – ce te face puternic şi diferit faţă de ceilalţi în această perioadă;
Crează – imaginea care să reflecte ceea ce ai descoperit;
Comunică – în aşa fel încât şi ceilalţi să afle;
Menţine – ceea ce ai atins, atât în afara organizaţiei cât şi faţă de propria echipă.
Şi dacă folosiţi Facebook, să nu uităm că ce apare acolo este parte din brandul pe care îl promovăm în fiecare zi!
Sorina Bradea
Senior Consultant RoMarketing
Manager Proiect