Aproximativ 12.000 de elevi vor să devină antreprenori
În acest scop, Ţara lui Andrei s-a mobilizat şi a demarat în luna aprilie a acestui an, proiectul de educație antreprenorială – „Mici antreprenori în Școala lui Andrei”. Acesta le oferă elevilor instrumente necesare pentru a gândi creativ și pentru a putea soluționa problemele din comunitățile în care trăiesc. Inițiativa este dezvoltată de Junior Achievement România în parteneriat cu Petrom și se va desfășura până în luna decembrie 2013.
Aproximativ 12.000 de elevi și peste 400 de cadre didactice din ciclurile primar şi gimnazial vor face şcoală „altfel” în cadrul modulelor „Comunitatea mea”, „Economia țării”, „Orașul meu”, „Sensul banilor” și „Este afacerea mea”. Programul le va spori încrederea elevilor în propriile șanse de succes și le va dezvolta gândirea antreprenorială.
„Acest program a fost mai întâi de toate o provocare pentru mine şi apoi şi pentru elevii mei. Este interesant, provocator, de un real folos tuturor elevilor, dar mai ales celor cu spirit de antreprenor. Elevii au învăţat să lucreze în echipa elaborând reclame, schiţe, proiecte, planuri de afaceri extrem de interesante. Cu alte cuvinte, le-a plăcut să se joace de-a «micii antreprenori» şi până la urmă chiar au reuşit, participând cu succes la Târgul de Crăciun organizat în şcoală”, spune prof. Jana Voiculescu.
Mihaiela Lazăr, profesor, relatează că „În cadrul acestui program relaţia profesor-elevi devine mai transparentă. Elevii se deschid, comunică, îşi exprimă propriile păreri, idei, opinii, fără să fie criticaţi. Învaţă să lucreze în echipe, să colaboreze eficient, să fie creativi. Pot face alegeri şi îşi asumă consecinţele alegerilor şi acţiunilor. Învaţă să ia iniţiativa și pun în practică abilităţile lor antreprenoriale”.
Cele 18 comunități incluse în program sunt Galați, Brăila, Zemeș, Moinești, Buzău, Adjud, Ploiești, Câmpina, Pitești, Craiova, Constanța, Videle, Foglaș, Marca, Suplacu de Barcău, Moreni, Boldești Scăieni și București. Cadrele didactice din cele 161 de școli selectate beneficiază de materiale gratuite şi cursuri de formare. Pe termen lung, ei vor putea continua activitatea implementând un proces educaţional modern, de impact, în aceste şcoli.
„Prin platforma Țara lui Andrei, Petrom susține comunitățile din România prin programe care susțin educația antreprenorială și finanțează idei care aduc valoare economică și socială în comunitățile din România”, a declarat Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate, Petrom.