Au început înscrierile la cursurile The Nest
Proiectul se adresează în primul rând acelora care își doresc o carieră în domeniu, fie că este vorba de mass-media sau de comunicare, dar și celor care vor să se perfecționeze sau pur și simplu să-și exploreze potențialul.
Pe lângă caracterul aplicat și practic al sesiunilor de curs, cea mai importantă dintre promisiunile noului proiect este invitația la nestworking: construim o comunitate pentru ca toți absolvenții noștri să-și găsească nișa personală, dar și prietenii care să-i ajute.
Vino la cursurile The Nest și vei descoperi mai mult decât niște profesori – niște prieteni cu experiența profesională la care aspiri și tu, pentru că trainerii noștri sunt primii tăi susținători și promotori. Trainerii sunt oameni cu mulți ani de experiență, promotori ai jurnalismului de calitate și adepți ai comunicării profesionale în forma ei cea mai civilizată.
Iuliana Alexa (redactor-șef Psychologies) și Simona Calancea (redactor-șef Parents și noivremparinti.ro) te vor învăța cum să scrii pentru a atrage atenția cu mesajul tău în oceanul de mesaje de azi, cum să construiești un text persuasiv, cum să injectezi emoție și expresivitate textelor tale.
Pentru că trăim într-o lume a vizualului și imaginea e crucială, Marian Tănase (Tase, pentru prieteni și Make-up Artist profesionist) îți dezvăluie regulile machiajului și expresivității. Marian Tănase (Tase) are o experiență de 7 ani în predarea machiajului, iar în ultimii unsprezece ani a lucrat în mai multe televiziuni din țară și a colaborat cu prestigioși fotografi români, branduri cosmetice, publicații glossy, canale TV, dar și celebrități autohtone și internaționale.
Nicoleta Iovan (consilier imagine) te ajută să-ți pui stilul personal să lucreze pentru tine.
De la Nora Ioniță (jurnalist și comunicator) înveți să fii tu, în cea mai bună variantă a ta, iar Adriana Titieni (actriță) e ghidul tău în explorarea propriilor emoții pentru un discurs convingător.
Din noiembrie, începe o nouă serie de cursuri intensive de make-up profesional. Înveți tehnici corecte de machiaj, dar și cum să îți construiești o rețea de cliente în această branșă.
Detalii despre curs la [email protected] sau la telefon 0748 101 422.