Bani pentru promovare de la stat: Micii antreprenori ar putea primi 50.000 de lei, din mai, pentru “crearea indentității vizuale”
"Programul de internaționalizare este un program pe care l-am găsit în minister și permite aplicantului să obțină până la 50.000 de lei pentru crearea indentității vizuale, participarea la târguri internaționale. Face parte din demersul de a încuraja micii antreprenori. Va începe din luna mai. Lucrăm la partea logistică să îl putem face implementabil.
Este un program la care am ținut foarte mult și ajută mediul de afaceri, combinat cu un alt program pentru microindustrializare, unde aplicanții pot beneficia de granturi pentru a fi investite în echipamente. Dacă cele două converg, vom avea un nivel de productivitate mai ridicat. Trebuie convergent aduse mai multe elemente. Vorbim și despre zona educației, unde trebuie să creștem nivelul de pregătire al angajaților", a spus Petrescu, la o conferință, transmite Agerpres.
În opinia acestuia, România trebuie să se întoarcă în zona învățământului vocațional.
"Am rămas, așa, cu o lozincă și trebuie să privim lucrurile drept în ceea ce privește educația României. Eu cred că a fost foarte bună, dar între timp trebuie să recunoaștem că s-a deteriorat. Trebuie să îmbunătățim nivelul educației, iar, pe de altă parte, trebuie să apelăm la alte metode, la învățământul vocațional. Trebuie să ne întoarcem în zona învățământului vocațional. Știu că au fost câteva inițiative cu succes pornite", a afirmat ministrul pentru Mediul de Afaceri.