Bani pentru românii din diaspora care vor să deschidă o afacere în țară
Astfel, Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, lansează în consultare publică Ghidul Programului „Diaspora Start-Up”. Finanțarea, în valoare de 30 milioane euro, este realizată prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 şi are ca obiectiv stimularea antreprenoriatului în rândul cetățenilor români din diaspora și a celor recent reîntorși în țară.
În prima etapă a proiectului, administratorii de grant depun propunerile de proiecte în valoare de maxim 5.000.000 euro prin care se angajează să pregătească viitorii antreprenori și să le acorde acestora subvenții pentru lansarea afacerilor în țară.
În cea de-a doua etapă, cetățenii români eligibili, care doresc să își înființeze o companie, pot accesa fonduri în valoare maximă de 50.000 de euro prin intermediul administratorilor de grant.
Programul include două categorii de solicitanți, aferente celor 2 etape de accesare:
Etapa 1: administratori de schemă de antreprenoriat, care pot fi autoritățile publice locale, camerele de comerț, furnizorii de servicii de formare profesională continuă (FPC), organizații sindicale și patronale, asociații profesionale și ONG-uri;
Etapa 2: cetățeni români (cu vârsta minimă de 18 ani) care fac dovada rezidenței sau a domiciliului în străinătate pe durata a cel puțin 1 an în ultimii 3 ani și doresc să deschidă o companie în România, prin accesarea ajutorului de minimis. Aceștia mai trebuie să facă dovada unei experiențe antreprenoriale în străinătate sau a specializării, prin cursuri sau experiența profesională, în domeniul vizat. Cetățenii români din diaspora pot primi prin intermediul administratorilor de schemă un grant de maxim 40.000 de euro, în două tranșe, plus 10.000 de euro primă de relocare în țară.
Propunerile și recomandările pe marginea ghidului „Diaspora Start-Up” sunt așteptate până la data 23 septembrie 2016 la adresa: [email protected]