BNR vrea să schimbe regulile pentru instituţiile financiare nebancare
IFN-urile dau în general împrumuturi celor care nu îndeplinesc condiţiile pentru credite bancare – oameni cu venituri mici, care au şi alte datorii şi nu aduc garanţii că vor rambursa banii, potrivit știri.tvr.ro..
Ca să-şi acopere riscurile, IFN-urile practică dobânzi şi de peste 7000% pe an. De exemplu, pentru 1.000 de lei împrumutaţi pe 15 zile, clienţii pot restitui 1.147 de lei.
"Noi nu avem atribuţii de a limita dobânzile, numai Parlamentul poate face asta, dar încercăm să descurajăm dobânzile foarte ridicate prin această cerinţă de capital", subliniază viceguvernatorul BNR Liviu Voinea.
Cerinţa de capital se referă la noul regulament pe care BNR vrea să-l impună IFN-urilor. Astfel, aceste instituţii vor trebui să-şi majoreze capitalul cu câte 67 de lei la fiecare sută de lei împrumutată, dacă dobânzile depăşesc anumite praguri.
Pentru creditele pe 15 zile, pragul e de 200%. Pentru cele până la 90 de zile de 100%, iar pentru restul 32,5%. BNR spune că din aproape 200 de IFN-uri, 16 depăşesc semnificativ aceste limite. Patronatul Creditului IFN consideră că modificările propuse ar putea duce la închiderea unor instituții şi trimiterea în şomaj a 10.000 de angajaţi.