Breaking News: Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?
Filmul Breaking News, în regia Iuliei Rugină, intră de azi, 29 septembrie, în peste 50 de cinematografe, în 35 de orașe din țară.
Filmul a avut premiera de gală miercuri seară, în București, la Cinema PRO, în prezența câtorva sute de invitați. O sală plină cu actorii, membrii echipei, familiile lor, prieteni, dar și vedete și critici de film a aplaudat minute în șir la final. „Aștept momentul ăsta de când eram mică”, a declarat la final, pe scenă, Voica Oltean, actrița de doar 17 ani, care a luat premiu pentru interpretarea rolului Simonei Paraschiv la Festivalul de la Karlovy Vary. „Premiul stă frumos înrămat pe perete la mine acasă. Din când în când mă uit la el și zic: OK, următorul?”.
Filmul cu Andi Vasluianu și Voica Oltean în rolurile principale poate fi văzut în prima săptămână în orașele: București, Arad, Baia Mare, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caransebeș, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Focșani, Galați, Gura Humorului, Lugoj, Iași, Odobești, Oravița, Piatra Neamț, Ploiești, Pitești, Râmnicu Sărat, Reșița, Sibiu, Slobozia, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Vaslui, Vulcan.
Vineri, 29 septembrie, actorul Andi Vasluianu pornește spre Iași, unde se va întâlni cu regizoarea Iulia Rugină și actrița Voica Oltean pentru discuția cu publicul de după proiecția de la Ateneul Tătărași, la ora 19:00. Sâmbătă, 30 septembrie, cei trei vor merge la proiecțiile speciale din Botoșani, la Cinema Unirea, ora 19.00, și Suceava, la Cinema City Suceava, ora 19.00, iar duminică, 1 octombrie, vor poposi în Gura Humorului, la Casa de Cultură. „N-am fost niciodată în Gura Humorului, mă bucur că ajungem și acolo”, a spus Andi Vasluianu.
Caravana va ajunge și la Sibiu, sâmbătă, 30 octombrie, la Teatrul Gong, de la ora 19.00. Acolo publicul se va întâlni și va discuta cu producătorul Bogdan Crăciun și actrița Floriela Grapini, care interpretează rolul producătoarei de televiziune din film.
După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viața acestuia. Cu trei zile înainte de Crăciun, într-un orășel de pe litoralul Mării Negre, reporterul încearcă să reconstituie viața colegului său, prin ochii celor care i-au supraviețuit. Ce alegi să redai din viața unui om? Cum își vede fiica lăsată în urmă tatăl dispărut? Cât de departe merită să mergi pentru a-ți face meseria?
Autoarele scenariului sunt Ana Agopian, Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, iar scenografia, de Andreea Popa. Alături de Andi Vasluianu și Voica Oltean, joacă Ioana Flora, Oxana Moravec, Floriela Grapini, Maria Rotaru, Constantin Cojocaru.